Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:12 27 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nicolae Matei pregateste reorganizarea primariei

ro

10 Mar, 2009 02:37 1319 Marime text

Nicolae_Matei_19.jpgDupă o evaluare amănunţită a activităţii fiecărui funcţionar din primărie, edilul va decide cine rămâne şi cine pleacă

Încă de la preluarea mandatului de primar al oraşului Năvodari, Nicolae Matei anticipa că va fi nevoit să recurgă la o reorganizare a instituţiei pentru a eficientiza activitatea.

„Sunt compartimente sau angajaţi care sunt sufocaţi de lucrări, dar sunt şi alţii care nu prea ştiu de ce vin la muncă. E cert că ne confruntăm şi cu o lipsă de specialişti în cadrul primăriei, inclusiv din cauza proastei salarizări", declara proaspătul (n.r. la vremea respectivă) şef al administraţiei năvodărene. De atunci, Matei a trecut la fapte, lucrurile au început să se mişte, iar parte din promisiuni să se concretizeze. Şi asta în condiţiile în care nu s-au definitivat toate modificările preconizate de edil. „O nouă reorganizare a compartimentelor Primăriei Năvodari va avea loc într-o lună, o lună şi jumătate", ne-a declarat primarul Nicolae Matei.  El a specificat că, mai întâi, vrea să se convingă de modul în care se achită de sarcini subordonaţii săi şi după rezultatele evaluării care se va face fiecărui angajat. „Sunt persoane şi compartimente care nu-şi justifică activitatea şi nu se ridică la nivelul aşteptărilor mele", a adăugat şeful administraţiei năvodărene. În acest context, pe baza evaluării, edilul este decis ca persoanele ce nu vor trece „testul" să le elibereze din funcţie, iar pentru „cei de care voi avea nevoie pentru a-mi completa echipa" să organizeze concurs pentru ocuparea posturilor devenite vacante.
Cu toate că Executivul a dat o ordonanţă de urgenţă prin care posturile vacante sunt blocate, primarul Nicolae Matei este decis să-şi ducă planul la bun sfârşit. „Premierul Boc nu ştie care sunt nevoile mele la Năvodari în privinţa personalului şi criteriile pe care funcţionarii publici ar trebui să le îndeplinească", şi-a argumentat edilul decizia privind organizarea unui concurs pentru recrutarea de personal nou, calificat.

Navodari_Nicolae_Matei_03.jpgApropiaţii rămân pe poziţii

Coaliţia de guvernare formată de PSD şi PD-L, la nivel central, nu pare să influenţeze situaţia în teritoriu. Dacă în unele localităţi social-democraţii şi democrat-liberalii au trecut la schimbarea majorităţilor din consilii locale ori s-au promovat reciproc în funcţii de viceprimari, în altele, situaţia rămâne neschimbată. Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei (PSD), a recunoscut că relaţia cu aleşii locali ai PD-L este bună şi se poate colabora pentru iniţierea sau adoptarea unor proiecte de hotărâri importante pentru comunitate. Dar, de aici şi până la a-şi schimba „secundul", membru al PNL, se pare că e cale lungă, ca să nu spunem că este posibil să nu se producă nicicând. „Nu accept şantajul ca să schimb viceprimarul oraşului. Deocamdată, actualul viceprimar (n.r. referire la liberalul Florin Chelaru) face politica mea şi nu am de ce să-l înlocuiesc. Eu nu mă schimb după cum bate vântul", a declarat primarul oraşului Năvodari, social-democratul Nicolae Matei. El a explicat că a oferi o funcţie unui partener politic nu trebuie să reprezinte elementul esenţial în menţinerea unei relaţii constructive în beneficiul comunităţii ale cărei interese le reprezinţi şi nici nu ar trebui să afecteze colaborarea dintre parteneri.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii