Nicolae Matei si consilierii PSD nu au venit la sedinta
Nicolae Matei si consilierii PSD nu au venit la sedinta
09 Jul, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1124
Marime text
Primarul nu a participat la sedinta Consiliului Local (CL), dar nici nu-l lasa pe viceprimar sa-si desfasoare activitatea. Penelistii si pedelistii au cazut de acord asupra componentei comisiilor de specialitate, din care vor face parte si pesedisti. Activitatea orasului este in pericol daca nu este prezentata o rectificare bugetara pana la sfarsitul lunii.
Consilierii locali PNL si PD-L au convocat o sedinta extraordinara a CL Navodari cu scopul de a debloca activitatea CL. Primarul orasului, Nicolae Matei, a neglijat decizia majoritatii din Consiliu, nu a venit la sedinta si niciun ales social-democrat nu a participat la intalnire. Practic, consilierii locali au retrait sedinta de CL din Ajunul Craciunului 2007, atunci cand neavand sala de sedinte la dispozitie, intalnirea s-a tinut intr-o incapere a Ecotermului. Prin stabilirea membrilor comisiilor de specialitate, CL poate sa functioneze si sa pregateasca sedintele ordinare viitoare. In componenta fiecarei comisii au fost introdusi, pe langa pedelisti si penelisti, si pesedisti. O sedinta ordinara a CL Navodari este vitala pentru Navodari, deoarece trebuie aprobata o rectificare bugetara, primarul fiind obligat ca, pana la sfarsitul acestei luni, sa prezinte consilierilor un proiect in acest sens. Dupa cum sustin alesii locali ai PD-L, functionarea unor institutii a fost perturbata deoarece nu mai au bani alocati pentru a-si desfasura activitatea. "Deja Centrul de Permanenta Medicala nu mai functioneaza, bugetul pentru a doua jumatate a anului nu a fost aprobat, iar fondurile pentru functionarea TSP Ecoterm nu sunt alocate", a declarat democrat-liberalul Tudorel Calapod. "Este neaparat nevoie de o rectificare bugetara si, la acest lucru, trebuie sa lucreze primarul". Mai mult decat atat, fostul edil al orasului il acuza pe Matei de faptul ca, in trei saptamani de la investire, nu a initiat nici macar o discutie cu factorii responsabili in ceea ce priveste functionarea bugetului in oras. Consensul alesilor locali PNL si PD-L de la aceasta sedinta nu trebuie pus pe seama unei aliante, reprezentantii celor doua partide sustinand ca "exista o comuniune in deciziile luate in favoarea orasului".Scris de: {autor}Alexandru STANCU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii