Nicusor trage primarii dupa el la Integritate Lista „clientilor" ANI
Nicusor trage primarii dupa el la Integritate: Lista „clientilor" ANIPreferaţii inspectorilor de integritate par a fi liderii PSD Constanţa: Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu şi Cristinel Dragomir
Nu mai puţin de 14 persoane cunoscute, majoritatea membri PSD şi cu funcţii în administraţia publică locală sau judeţeană, sunt în vizorul inspectorilor de integritate.
Din verificările efectuate de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), în primele şase luni ale anului în curs a reieşit faptul că, la nivel naţional, peste 350 de reprezentanţi ai autorităţilor locale nu îşi pot justifica averea, iar alţi 27 sunt incompatibili cu funcţiile deţinute.
La nivelul judeţului nostru, ANI are destui „clienţi", unii cu funcţii în administraţia publică locală sau judeţeană de ani buni. Printre numele sonore aflate în atenţia inspectorilor ANI, majoritatea membri ai PSD, se numără primarul municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, vicepreşedintele CJC, Cristinel Dragomir, fostul viceprimar, actual şef al Ministerului Mediului, Nicolae Nemirschi, şi primarul oraşului Negru Vodă, Ion Nicolin. Lista nu se opreşte aici. Ea este completată cu primarul comunei Limanu, Nicolae Iustian Urdea (PNL), fostul primar al municipiului Mangalia, actual deputat PD-L, Zanfir Iorguş, şi consilierul judeţean PSD Nicolae Peride. În afara acestei pleiade a reprezentanţilor din administraţia publică locală, ANI nu a omis nici pe cei ce activează în alte domenii. Aşa se face că profesorii universitari şi medicii s-au trezit că ar fi buni de plata unor amenzi „dăruite" cu generozitate de inspectorii ANI. În situaţii de acest gen se află profesorul universitar Tudorel Părchişan, medicii şi profesorii universitari Ion Bordeianu şi Ion Aşchie, precum şi Veorică Lungu şi Mariana Căpăţână, angajaţi ai unei instituţii de învăţământ superior de la malul mării.
Tridentul PSD
Pentru primarul Constanţei, Radu Mazăre, întâlnirea cu reprezentanţi ai ANI nu mai reprezintă o noutate, el fiind printre cei cu „lipici" pentru inspectori. Liderul PSD este pentru a treia oară în atenţia ANI, ultimele două aspecte cercetate de inspectorii de integritate vizând o posibilă incompatibilitate între funcţia de primar şi cea de administrator al unei firme private la care era acţionar şi un conflict de interese legat de licitaţiile publice câştigate de TV Neptun şi de Telegraf Advertising, unde a fost acţionar în urmă cu şase ani.
Pe 15 iulie anul curent, Realitatea TV anunţa că „ANI verifică averea lui Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa". Informaţia era preluată din Academia Caţavencu, ai cărei jurnalişti susţineau că pe numele prim-vicepreşedintelui PSD Constanţa inspectorii ANI ar fi deschis un dosar ce ar avea ca „temă" verificarea averii acestuia.
În aceeaşi lună iulie, mai precis în data de 13, în paginile cotidianului nostru anunţam că şi averea vicepreşedintelui CJC şi secretar executiv al PSD Constanţa, Cristinel Dragomir, era luată în vizor de cei de la Agenţia Naţională de Integritate. Cel care se ocupă de caz este inspectorul de integritate Romică Dinică, un fost ofiţer de poliţie la Secţia 6 a DGPMB, ieşit la pensie anul trecut.
Alţii la rând
Celor trei lideri PSD tomitani li s-a alăturat ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, căruia, pe 13 august, inspectorii ANI au început să-i ia la puricat averea. Şi asta cu toate că, potrivit rezoluţiei Parchetului ÎCCJ, ANI n-ar fi respectat perioada în care demnitarul ar fi avut dreptul să-şi rectifice declaraţia de avere postată pe site-ul ministerului şi nu s-a asigurat că acesta a luat la cunoştinţă despre declanşarea procedurii de verificare. Cel mai recent membru PSD ce a trezit interesul inspectorilor ANI este edilul din Negru Vodă, Ion Nicolin.
Dar ANI nu l-a „neglijat" nici pe deputatul PD-L Zanfir Iorguş. În iunie, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea de către acesta, în calitate de primar al municipiului Mangalia în perioada 1996 - 2008, a infracţiunii de fals în declaraţii.
Însă, primul vizat de ANI în acest an a fost primarul comunei Limanu, liberalul Nicolae Urdea. Pentru acesta, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, referitor la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii. Conform primelor verificări ale inspectorilor, primarul Urdea „nu a menţionat că deţine o societate comercială la care este, în acelaşi timp, şi administrator".
ANI amendează, justiţia anulează
Nu puţini au fost cei pentru care ANI a aplicat sancţiuni contravenţionale, iar amendaţii au apelat la instanţă.
Profesorul universitar şi consilier judeţean PSD Nicolae Peride, colegii săi de la universitate, medicii Ion Bordeianu şi Ion Aşchie, profesorul universitar Tudorel Părchişan şi alţi doi angajaţi ai unei universităţi tomitane, Veorică Lungu şi Mariana Căpăţână sunt primele persoane amendate de ANI, deocamdată. Pentru unii, instanţa s-a pronunţat în favoarea lor, alţii încă mai aşteaptă verdictul. De altfel, în atenţia judecătorilor sunt şapte dosare în care reclamant este ANI, pârâţii fiind nemulţumiţi de amenzile dispuse de instituţie. Conflictele cu ANI au început în toamna lui 2008. Printre cei care încă aşteaptă un verdict se află Nicolae Peride, următoarea înfăţişare urmând să aibă loc pe 24 septembrie. După ce în primă fază au câştigat, medicii Ion Bordeianu şi Ion Aşchie aşteaptă data de 30 septembrie şi respectiv 9 septembrie, când se vor judeca recursurile formulate de ANI. Nici ceilalţi doi angajaţi ai universităţii nu pot respira, încă, uşuraţi. Procesul unuia cu ANI va fi reluat tot pe 30 septembrie, iar în celălalt caz nu se ştie, încă, dacă instituţia a formulat recurs. Concluzia este următoarea: cine este cu PSD Constanţa ori pierde bani, ori se alege cu dosar.
{mos_ri:Nicusor Constantinescu,ANI}Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp