Nisip, carte şi jocul de-a vacanţa Începe a patra ediţie a Târgului de carte Gaudeamus Mamaia 2012
Nisip, carte şi jocul de-a vacanţa: Începe a patra ediţie a Târgului de carte Gaudeamus Mamaia 2012Aşa cum susţin organizatorii, Gaudeamus Mamaia 2012 este ultima oprire a Caravanei Gaudeamus din acest an, ediţie care „aduce o cifră rotundă în cadrul târgurilor organizate de Radio România, fiind evenimentul cu numărul 70 din seria evenimentelor cuprinse în Programul Lectura".
Derulat în perioada 11 - 15 august, Târgul de carte Gaudeamus Mamaia îşi aşteaptă iubitorii de carte cu taifasuri scriitoriceşti, cărţi bune şi miros de vacanţă. Motto-ul evenimentului este, de altfel, un citat care îi aparţine scriitorului argentinian Jorge Luis Borges, potrivit căruia „Nici cartea, nici nisipul nu au nici început şi nici sfârşit".
De menţionat este că acest târg, în parteneriat cu Fundaţia „Noi citim", continuă campania naţională de donaţie de carte „Cărţile se întorc acasă", astfel că vizitatorii şi editorii prezenţi la eveniment pot dona cărţi, care vor fi direcţionate către bibliotecile rurale din Dobrogea. Potrivit organizatorilor, de la debutul evenimentului, au fost donate peste 40.000 de volume, care au ajuns în mediul rural de pe întreg cuprinsul ţării.
Decernarea Premiilor Gaudeamus va avea loc miercuri, 15 august, începând cu ora 20.00, astfel: trofeele Gaudeamus (acordate editorilor - locurile 1, 2 şi 3) şi Cea mai râvnită carte a Târgului, trofeele Presei, Premiul Educaţia, Premiul Miss Lectura şi premii pentru vizitatori.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp