Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:46 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O altă instituţie de învăţământ ar putea trage obloanele Părinţii se opun închiderii şcolii din Ştefan cel Mare

ro

10 Dec, 2010 02:22 1144 Marime text
Procedura de achiziţie pentru lucrările de reabilitare termică a patru unităţi de învăţământ din comuna Saligny va demara la începutul anului viitor.

Primarul comunei, Gabriel Tătulescu, ne-a declarat că licitaţia va avea loc cel mai probabil în luna ianuarie. Cu fondurile obţinute prin Programul „Casa Verde", derulat prin Ministerul Mediului, vor fi reabilitate termic şcolile şi grădiniţele din localităţile Faclia şi Ştefan cel Mare. Primarul Gabriel Tătulescu a afirmat că a existat la Inspectoratul Şcolar Judeţean o discuţie privind închiderea Şcolii Ştefan cel Mare. „A existat o întâlnire pe tema închiderii şcolii, pe motiv că ar fi copii prea puţini înscrişi în acest an şcolar în clasele I-IV. A avut loc o şi întâlnire cu părinţii, iar aceştia au spus că nu sunt de acord ca şcoala să se închidă. Au spus că nu sunt de acord să-şi aducă la Saligny copiii, pentru că şcoala din Saligny nu dispune de condiţiile pe care le oferă cea din Ştefan cel Mare. Adevărul este că Şcoala Ştefan cel Mare are dotări mai bune şi oferă condiţii superioare celei din Saligny, care nu a intrat încă în reparaţii capitale. Eu nu am semnat procesul verbal de şedinţă, pentru că nu este de datoria mea să iau decizii în privinţa închiderii şcolilor. Datoria mea, ca primar, este să asigur funcţionarea instituţiilor de învăţământ şi eu pot, aşa cum am făcut-o şi până acum, să asigur funcţionarea şcolii din Ştefan cel Mare. A rămas la aprecierea Ministerului Educaţiei ce se va întâmpla cu această şcoală", a precizat primarul Tătulescu.

Grădiniţa din Saligny, pradă intemperiilor

Părinţii au abordat în cadrul întrunirii şi problema Grădiniţei din Saligny, a cărei construcţie a demarat în urmă cu trei ani, dar care nu a fost finalizată nici până astăzi, lucrările fiind abandonate din cauza lipsei banilor. Referitor la această investiţie, primarul Tătulescu a afirmat că ar mai avea nevoie de aproximativ trei miliarde de lei vechi pentru a o finaliza. „Am ridicat construcţia, i-am pus şi termopane. E păcat de ea, că stă neacoperită. Am făcut nenumărate adrese ca să ni se aloce bani. De curând, am primit doar 280 de milioane de lei vechi, care nu ne ajung nici pentru împrejmuire", a precizat edilul, exprimându-şi totodată speranţa că va face rost de bani măcar pentru acoperiş, astfel încât imobilul să nu se degradeze.

O altă prioritate a administraţiei locale din Saligny este şi asfaltarea principalelor străzi interioare din cele trei localităţi. „Am depus o solicitare la Ministerul Dezvoltării pentru a include şi comuna Saligny în programul celor 10.000 de kilometri de drumuri ce vor fi asfaltaţi. Ar fi bine dacă am primi fonduri măcar pentru 3,3 km de fiecare sat", a subliniat primarul Gabriel Tătulescu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii