O noua infatisare in procesul lui Nicusor cu DNA

19 Mar, 2009 01:55
ZIUA de Constanta
935
Marime text
La Judecătoria
Constanţa va avea loc, astăzi, o nouă înfăţişare în dosarul în care Nicuşor
Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, a fost trimis în
judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă
continuată.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea lui în judecată la sfârşitul anului trecut. Din rechizitoriul întocmit de procurori a rezultat că, în perioada mai - iulie 2008, Nicuşor Daniel Constantinescu, în calitatea sa de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi ordonator principal de credite, nu şi-ar fi îndeplinit îndatoririle şi însărcinările în exerciţiul funcţiei, cu ştiinţă, în mod deliberat şi cu rea-credinţă, prin refuzul constant de a executa obligaţiile de plată ce rezultau din Memorandumul de finanţare nerambursabilă. Actul de finanţare, semnat între Guvernul României şi Comisia Europeană, a fost aplicat prin Contractul de Implementare a Măsurii ISPA ce viza reabilitarea reţelei de canalizare şi facilităţile de epurare a apelor uzate în Constanţa şi prin Contractul de execuţie a lucrărilor referitoare la investiţia „Conducte de descărcare în mare pentru Staţiile de epurare Constanţa Nord şi Eforie Sud".
În baza documentelor menţionate, Consiliul Judeţean Constanţa era obligat să co-finanţeze în proporţie de 21% investiţia, în calitate de beneficiar local al acesteia.
Potrivit actului de inculpare, refuzul de a executa obligaţiile de plată sus-menţionate a avut drept consecinţă producerea unui prejudiciu în paguba SC RAJA SA Constanţa, cu afectarea bunului mers al investiţiei ce se realiza prin Măsura ISPA.
Ca urmare a neplăţii lucrărilor efectuate de constructorul angajat în realizarea investiţiei sus-menţionate, lucrările au fost temporar suspendate, constructorul solicitând penalităţi şi alte cheltuieli rezultate din pricina întârzierilor. Valoarea totală a acestor penalităţi şi cheltuieli suplimentare este de 1.006.658,97 euro, reprezentând prejudiciu în dauna RAJA Constanţa.
În cauză, Regia Autonomă Judeţeană de Apă (n.r. RAJA SA) Constanţa s-a constituit parte civilă. Procurorii au precizat că, până la finalizarea procesului, Constantinescu se bucură de prezumţia de nevinovăţie. Până în momentul de faţă, judecarea cauzei s-a amânat de două ori.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii