Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:31 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Opozitia din Consiliul Local a respins la unison doua proiecte

ro

03 Aug, 2004 00:00 695 Marime text

Radu Mazare sustine ca Primaria va pierde 15 miliarde de lei din cauza consilierilor Aliantei PNL-PD

Pentru ca au considerat proiectele de hotarare neclare sau incomplete, consilierii Aliantei "D.A." PNL-PD nu si-au dat votul in favoarea PSD * Au fost respinse doua proiecte pentru atribuirea de spatii de locuit prin ANL, respectiv trecerea din domeniul public in domeniul privat a unor terenuri situate in intravilanul Constantei * Terenurile situate in statiunea Mamaia urmau sa fie vandute de municipalitate

Consiliul Local Municipal s-a intrunit ieri in cea de-a doua sedinta in noua componenta. Pe ordinea de zi a sedintei s-au aflat 107 proiecte de hotarari, majoritatea acestora vizand aprobarea de planuri urbanistice de detaliu (PUD) privind realizarea unor constructii. Cei 25 de consilieri prezenti au aprobat radierea unor imobile apartinand RAEDPP, dupa ce acestea au fost vandute catre terti. De asemenea, s-a aprobat in unanimitate hotararea privind acordarea de transport gratuit pe mijloacele de transport in comun ale RATC pentru persoanele cu handicap si insotitorii acestora. Hotararea are temei legal in baza ordinului dat de ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Miron Mitrea. Planul de investitii al RADET a fost si el modificat de alesii locali. Astfel, prin hotararea CLM, regia va putea incepe modernizarea punctelor termice in vederea eliminarii pierderilor din retea. Valoarea totala a acestui proiect de investitii se ridica la peste o suta de miliarde de lei.

Alianta face opozitie in CLM

La proiectul privind modificarea criteriilor de repartizare a locuintelor construite de ANL si repartizarea unor spatii de locuit, reprezentantii Aliantei PNL-PD nu au votat. Cum proiectul nu putea trece decat cu 2/3 din numarul total al consilierilor si dat fiind refuzul consilierilor Aliantei, hotararea nu a trecut. Grupul de consilieri ai Aliantei, in numele carora a vorbit liberalul Virgil Serbu, a cerut presedintelui de sedinta, social-democratul Corneliu Dida, ca atribuirea de locuinte sa se discute punct cu punct, astfel incat sa se stie cine va obtine locuinte si daca a intrunit conditiile de baza. Consilierii au mai reclamat si faptul ca, pentru obtinerea unei locuinte, persoanele care activeaza in cadrului institutiilor de interes national sau public beneficiaza din start de 15 puncte, in timp ce ceilalti locuitori, care au alte locuri de munca, nu pot obtine pe acest criteriu decat trei puncte.Divergentele dintre putere si opozitie au luat amploare in momentul in care consilierii Aliantei s-au impotrivit votarii Hotararii 42 privind trecerea din domeniul public in domeniul privat a unor terenuri situate in intravilanul Constantei. Si acest proiect de hotarare are acelasi regim ca si cel precedent, el neputand deveni hotarare decat prin votul a 2/3 din consilieri.Consilierii Aliantei au declarat, pentru cotidianul nostru, ca "au votat impotriva nu pentru ca ar avea ceva cu primarul sau cu PSD, ci datorita faptului ca proiectul 42 este incomplet. In anexa nu se precizeaza clar destinatia terenurilor care urmau sa fie trecute in domeniul privat. Nu este vina lui Radu Mazare, ci a directorilor din Primarie care nu-si fac treaba. Fiind vorba de domeniul privat, nu vrem sa votam in necunostinta de cauza pentru a naste comentarii".Motivul consilierilor Aliantei a fost real, de vreme ce, in pauza sedintei, edilul-sef si-a mustruluit subordonatii de la departamentele Patrimoniu si Juridic. Precizam ca majoritatea terenurilor care urmau sa fie vandute proprietarilor spatiilor comerciale amplasate pe acestea se afla in zona statiunii Mamaia, unde un metru patrat de teren se vinde la pret de zona rezidentiala.

Radu Mazare considera respingerea hotararii ca o pierdere pentru Primarie

Nepotrivirea dintre votul politic al opozitiei si cel al PSD l-a deranjat pe primarul Radu Mazare, care a declarat: "Alianta s-a impotrivit vanzarii de terenuri de catre Primarie, cu toate ca politica vanzarii de terenuri caracterizeaza spiritul liberal. Liberalii au votat pentru acest gen de vanzari din anul 2000, iar acum s-au impotrivit. Avand in vedere ca este vorba de 10.000 de mp de teren, acest lucru va insemna o pierdere de 15 miliarde de lei pentru municipalitate plus pierderea impozitului aferent pe teren".Totodata, primarul Radu Mazare s-a declarat indignat si vizavi de votul de blam acordat de consilierii Aliantei in privinta acordarii de locuinte. Mazare a afirmat ca, "pana in prezent, in Constanta au fost inaugurate opt blocuri ANL, alte 20 fiind in stadiu de finalizare. Astazi ar fi trebuit sa repartizam cetatenilor locuinte in alte doua blocuri, dar, din cauza votului Aliantei, acest lucru nu a fost posibil. Locuintele nu au fost repartizate niciodata pe criterii politice, fondurile au venit de la Guvern, iar Primaria nu a facut decat sa aloce terenul". In cadrul aceleiasi sedinte a fost aprobata Hotararea privind regulamentul de eliberare a certificatului de oportunitate referitor la functionarea unitatilor comerciale de prestari servicii din municipiu. Potrivit viceprimarului Gabriel Stan, agentii economici au avut la dispozitie 18 luni pentru procurarea de la Primarie a acestui certificat. Oficial, de la 1 iulie, Primaria poate sanctiona, potrivit Legii 650/2002, pe toti agentii care nu au certificat de oportunitate, cu amenzi cuprinse intre 5-10 milioane de lei. Stan a afirmat ca Primaria a mai acordat o luna de zile tuturor agentilor economici, termen care a expirat la inceputul lunii august. Pana in prezent, doar 6000 de detinatori de firme au solicitat autorizatie pentru obtinerea certificatului de oportunitate referitor la functionarea unitatilor comerciale.In alta ordine de idei, inaintea sedintei CLM, la Casa Casatoriilor, 77 de cupluri care au implinit 50 de ani de casatorie au fost premiate cu 1,5 milioane de lei. Totodata, 159 de batrani care au sarbatorit 80 de ani de viata au fost premiati cu aceeasi suma.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii