Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:01 06 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ordonanta paguboasa pentru PD-L Constanta

ro

23 Apr, 2009 23:05 2214 Marime text
cap_2.jpgCabinetul Boc a aprobat Ordonanţa de Urgenţă nr. 37/2009 sub pretextul eficientizării activităţii instituţiilor publice şi a îmbunătăţirii actului managerial #  Aceasta dă posibilitatea înlocuirii unor şefi de deconcentrate de-abia instalaţi

Ordonanţa va permite schimbarea tuturor şefilor din instituţiile locale, cum ar fi directori din inspectoratele şcolare, din autorităţile sanitare, din finanţele locale sau din agricultură o dată cu preluarea puterii la nivel central de alt partid sau coaliţie politică. Astfel, posturi ce, încă,  reveneau unor liberali şi nu puteau fi vacantate fără a genera dispute în instanţă vor fi preluate de oamenii propuşi de PSD şi PD-L. În cazul serviciilor deconcentrate, organigramele vor include posturi de director coordonator, care va fi angajat pe baza unui contract de management, pe o perioadă de patru ani, cât o guvernare. De asemenea, vor apărea şi funcţiile de director coordonator adjunct, numirile urmând a fi decise pe baza unui proiect de management ce va avea în vedere evoluţia instituţiei tot pentru patru ani. Normativul nu omite încheierea unui contract de management pe aceeaşi perioadă, ce va cuprinde indicatori de performanţă ce trebuie îndepliniţi.

Ordonanţa mult-aşteptată ar putea crea probleme în cazul în care reprezentanţii din teritoriu ai celor două formaţiuni politice aflate la guvernare nu se înţeleg la împărţirea deconcentratelor.

Rămâne cum am stabilit!

Ciocu' mic sau... pierdeţi! Cam aşa s-ar putea rezuma afirmaţia preşedintelui PSD, Mircea Geoană, potrivit căreia, în cazurile unde democrat-liberalii şi social-democraţii nu ajung la o înţelegere şi având în vedere prevederile OUG nr. 37/2009, se poate recurge la numiri de sus până jos în funcţie de culoarea politică a ministrului de resort. Constanţa este unul dintre judeţele unde împărţirea deconcentratelor între PSD şi PD-L s-a realizat, însă unele numiri făcute în favoarea social-democraţilor au iscat tensiuni. OUG nr. 37 s-ar putea să-i liniştească total pe cei de la PD-L şi să renunţe la pretenţiile de a-şi lua posturi de conducere ocupate de PSD-işti.

De altfel, preşedintele organizaţiei judeţene PD-L Constanţa, senatorul Mircea Banias, ne-a confirmat că negocierile se vor păstra în forma trecută în protocolul semnat. „Ambele partide ne-am orientat pe diverse ministere şi ne vom păstra opţiunile. În 30 de zile, situaţia celor propuşi pentru funcţiile de conducere ale serviciilor deconcentrate ar trebui reglementată", a adăugat liderul PD-L. Nicio vorbă despre noi discuţii cu partenerii PSD şi nimic despre vreo revendicare. În conjunctura actuală, Banias a menţionat că, de săptămâna viitoare, speră să înceapă discuţiile pe la ministere, astfel încât „să numească oamenii propuşi de noi".

Exclusă o renegociere

Secretarul executiv al organizaţiei judeţene PSD Constanţa, Cristinel Dragomir, a recunoscut că nu a stat să studieze ultimul nosrmativ aprobat de Guvern. „Nu m-a preocupat. Nu am citit-o şi nu cred că a citit-o careva din conducere (n.r. referire la liderii judeţeni ai PSD). Oricum, este exclusă o nouă negociere a deconcentratelor", a declarat Dragomir. În opinia sa, situaţia este clară pentru social-democraţi şi nu va suferi modificări. „De la început am stabilit care ce ia. Protocolul rămâne neschimbat, indiferent dacă e prost sau bun pentru vreunul dintre parteneri", a subliniat liderul PSD. După părerea lui Cristinel Dragomir, sarcina numirilor revine acum ministerelor, întrucât fiecare dintre semnatarii protocolului de colaborare la nivel judeţean a transmis la centru lista deconcentratelor adjudecate şi a persoanelor propuse să le conducă.

Care ar fi perdanţii

Dacă democrat-liberalii nu s-ar „cuminţi", ar fi cei care ar avea cel mai mult de pierdut în cazul efectuării de numiri pe criteriul „culoarea ministerului se păstrează şi în teritoriu".

Comparând lista deconcentratelor ce au revenit PD-L-ului, în urma negocierilor, cu apartenenţa politică a ministerelor în subordinea cărora se află, democrat-liberalii ar risca să nu-şi mai promoveze oamenii la conducerea a nu mai puţin de nouă  instituţii. Mergând pe acelaşi raţionament, „pierderea" social-democraţilor se reduce la doar cinci instituţii unde n-ar mai reuşi să-şi impună propunerile.

Concret, PD-L Constanţa n-ar mai putea obţine numirile pentru: Dionisie Culeţu - Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului; Florian Constantin - Inspectoratul Teritorial de Muncă; Romulus Mincă - Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă; Mihai Panaitescu - Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă; Adrian Sponte - Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit; Senol Zevri - Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului; Ioan Griguţă - Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu, Enache Buşu - Direcţia Generală de Statistică a Judeţului şi Dumitru Moinescu - Inspectoratul Judeţean de Stat în Construcţii.

În tabăra PSD, cei ce ar risca promovarea sau pierderea postului deţinut ar fi: Daniela Ţurcanu - Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional; Elena Frâncu - Direcţia Judeţeană pentru Sport (n.r. ceea ce-i puţin probabil, având în vedere longevitatea la conducerea instituţiei şi notorietatea de care se bucură); Bogdan Huţucă - Direcţia Generală a Finanţelor Publice; Bogdan Vâlsan - Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale şi Corina Gheorghe - Oficiul de Autorizare şi Control în Turism.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Eea 24 Apr, 2009 21:41 E o ordonanta de bun simt. Cum poti sa-ti asumi o guvernare daca institutiile publice sunt conduse de cei din opozitie. Si tot ei tipa ca nu se face treaba. Ipocrizia unor e mare. Era timpul pt o astfel de ordonanta, trebuie sa intram si noi in normalitate. Da romanului ii place sa comenteze si daca nu zice el vreo doua, nu se simte bine. Mai rau e ca si cei care lucreaza in presa fac la fel.
  • Andreea 24 Apr, 2009 21:39 E o ordonanta de bun simt. Cum poti sa-ti asumi o guvernare daca institutiile publice sunt conduse de cei din opozitie.Si tot ei tipa ca nu se face treaba in tara. Ipocrizia e mare! Era timpul sa intram si noi in normalitate. Da romanului ii place sa comenteze si daca nu zice el vreo doua, nu se simte bine. Mai rau e ca si cei care lucreaza in presa fac la fel.
  • adolf 24 Apr, 2009 20:48 bateti cimpi nici nu stiti ce scrie in ordonanta si va dati si voi cu parerea
  • fane 24 Apr, 2009 03:54 articol scris la misto
  • alex 24 Apr, 2009 01:32 "Centrul regional de plati pentru dezvoltare rurala si pescuit"... informati-va, inaite de a scrie un articol, dra Mihaela Ciorbaru!