Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:57 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Palaz a câştigat anularea unei hotărâri a CJC

ro

03 Nov, 2010 02:41 1215 Marime text
Prefectul Constanţei, Claudiu Palaz, a câştigat în instanţă un proces intentat împotriva Consiliului Judeţean Constanţa (CJC).

Pe 4 august 2010, a fost depus pe rolul Curţii de Apel Constanţa dosarul 12242/118/2009, în care se judeca recursul prefectului Claudiu Palaz împotriva CJC. Prefectul cere anularea Hotărârii CJC nr. 361 din 21 octombrie 2009 privind constituirea Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi urbanism şi aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi urbanism. Conform acestei hotărâri CJC, „toate documentaţiile de urbanism de competenţa de aprobare a consiliilor locale ale unităţilor teritorial-administrative ale judeţului Constanţa vor fi analizate şi avizate de Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism a judeţului Constanţa, anterior aprobării de către consiliile locale". „Am câştigat printr-o decizie irevocabilă la Curtea de Apel procesul împotriva CJC, astfel că autorizaţiile de construire se pot elibera de primării şi nu de CJC, acolo unde există comisie de urbanism. Astfel că, banii din taxele percepute vor rămâne la primării", a precizat Claudiu Palaz.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii