Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:49 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parlamentari chinezi in vizita la Constanta

ro

25 May, 2002 00:00 738 Marime text

Asiaticii pregatesc vizita premierului Adrian Nastase

Dezvoltarea relatiilor economice romano-chineze prin intermediul porturilor

La invitatia presedintelui Comisiei pentru administratie publica, administrarea teritoriului si echilibrului ecologic din Parlamentul Romaniei, deputat Ioan Oltean, o delegatie a Comisiei pentru protectia mediului si resurselor a Administratiei nationale populare a Parlamentului Republicii Populare Chineze, condusa de Zhang Haouro, a vizitat, ieri, judetul Constanta. Oficialii au fost primiti de reprezentanti ai autoritatilor locale, condusi de prefectul Gheorghe Martin. Din partea Primariei a participat Petrica Munteanu - director al Directiei Servicii Publice, iar din partea Consiliului Judetean, Mircea Spanoche - secretarul judetului. Programul oficialilor chinezi cuprinde discutii cu autoritatile locale, cu directorii utilitatilor publice locale (salubritate, apa, canalizare si transport comun), precum si un dineu, in prezenta conducerii administratiei locale, la hotelul "Ambasador". Prefectul a facut o prezentare succinta a oportunitatilor judetului, ramurilor de activitate existente, informand vizitatorii cu privire la specificul Constantei. Totodata, Martin le-a reamintit oaspetilor ca in Constanta fiinteaza si un Consulat general al RP Chineze inca din 1984, aspect ce a consolidat de-a lungul timpului prietenia trainica romano-chineza.La randul lor, delegatii chinezi s-au aratat incantati de judet, precizand ca sunt multumiti, din punct de vedere turistic, de masurile de preventie in domeniul protectiei mediului atat in cazul Deltei Dunarii, cat si al Portului Constanta. In alta ordine de idei, vicepresedintele Comisiei chineze, Zhang Haouro, a precizat ca autoritatile din tara sa pregatesc inca de pe acum vizita premierului Romaniei, Adrian Nastase, pe care acesta o va efectua, la finele lunii iunie, in RP Chineza, salutand totodata initiativa prefectului de dezvoltare a relatiilor economice dintre cele doua tari prin intermediul porturilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii