Parlamentarii de Constanta nu renunta usor la functiile din CA
Parlamentarii de Constanta nu renunta usor la functiile din CA
08 Feb, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
1080
Marime text
Iliescu le-a cerut membrilor PSD sa aleaga intre afaceri si functiile politice
Liana Naum nu vrea, in ruptul capului, sa plece din CA-ul CNAFP * Stefan Giuglea s-a retras din CA al Santierului Naval Constanta, in urma cu sase luni * Aurel Daraban sustine ca Iliescu s-a referit doar la societatile de stat, si nu si la cele private * El nu are de gand sa renunte la postul pe care il detine
Presedintele Ion Iliescu le-a cerut, la intalnirea de la Snagov, parlamentarilor PSD, la intalnirea pe care a avut-o cu acestia la Snagov, sa renunte la functiile pe care le detin in CA si AGA ale unor firme, chiar inaintea adoptarii legii referitoare la incompatibilitatile functiilor de senator si deputat. PSD a aplicat deja aceasta masura in privinta ministrilor si secretarilor de stat si aceste prevederi se vor regasi in pachetul legislativ pentru care Guvernul isi va asuma raspunderea in Parlament. Presedintele statului a cerut membrilor PSD ca "oamenii care se ocupa de afaceri sa faca afaceri, iar cei care se ocupa de politica sa faca politica". Ion Iliescu a precizat ca apreciaza oamenii de afaceri si ca acestia pot fi apropiati de un partid, dar sa nu aiba functii executive sau administrative. Iliescu a mai spus ca a facut referire, in primul rand, la doua legi care se regasesc in pachetul pentru care Guvernul isi va asuma raspunderea in Parlament, respectiv legea declararii averilor demnitarilor si legea referitoare la incompatibilitatile senatorilor si deputatilor. Presedintele Iliescu a apreciat ca solicitarea sa ca parlamentarii PSD sa renunte la functiile pe care le detin in CA si AGA ale unor firme a fost primita cu receptivitate in PSD. "N-am avut sentimentul de respingere", a mai spus Iliescu.Deputatul Aurel Daraban ne-a declarat ca nu intra sub incidenta "cererii" exprimate de seful statului pentru ca face parte "dintr-un CA privat, si nu din consiliul de administratie al unei unitati de stat". Aurel Daraban face parte din consiliul de administratie al Daewoo Mangalia si a mai adaugat ca nu are "nici o legatura" cu ceea ce a cerut Ion Iliescu, care "s-a referit ca parlamentarul sa nu fie la stat, la Electrica SA sau la mai stiu eu ce alta regie". Octavian Mitu nu face parte "din nici un CA al nici unei societati", este doar actionar la o firma privata insa "nu sunt delegat si nici nu ocup o functie de conducere". Mitu este in totalitate de acord cu ceea ce a cerut seful statului. "Eu ma declar pentru ca parlamentarilor sa nu le fie permis sa faca parte din nici un CA sau AGA. Sunt chiar impotriva delegarii parlamentarilor in AGA", a mai spus deputatul PSD. Nici senatorul PSD Traian Rece nu face parte din vreun consiliu de administratie si declara ca i se pare "absolut normala dorinta presedintelui de a demonstra ca oamenii din partid sunt niste oameni curati, care nu doresc sa se implice in tot felul de afaceri pentru a se imbogati peste noapte". Cu atat mai fireasca i se pare senatorului PSD cererea lui Iliescu cu cat "si eu traiesc dintr-un salariu de parlamentar si nu mi se pare corect ca altii sa castige intr-o zi cat altii intr-o luna". Deputatul Marian Motoc spune ca face parte "dintr-un singur consiliu de administratie", si anume acela al APC. Motoc mai spune ca "banii castigati de pe urma postului in CA se duc spre diferite centre de plasament", pentru ca "Adrian Nastase, primul-ministru a repartizat fiecaruia dintre noi anumite centre de acest fel pentru a le finanta". Marian Motoc mai spune ca nu este de acord ca, "daca unul a gresit, sa fie toti tratati egal". El este de acord cu masura impusa de seful statului numai "daca este un ordin", dar adauga ca oricum "situatia se va rezolva peste o luna-doua". Deputatul Liana Naum face parte din consiliul de administratie al Companiei Nationale de Administratie a Fondului Piscicol si declara ca, "pentru moment, nu m-am gandit sa-mi dau demisia", mai ales ca "postul pe care il ocup nu este nici macar remunerat" si ca institutia nu are, practic, reprezentare si "are nevoie de cineva care s-o puna pe picioare". Liana Naum spune ca "am ajuns sa fac pana si munca de secretariat" si deci i se pare absolut inadmisibil, cel putin in acest moment sa renunte la postul pe care il detine in CA-ul CNAFP. Stefan Giuglea s-a retras in urma cu sase luni din consiliul de administratie al Santierului Naval Constanta si, deci, momentan, nu detine o astfel de functie.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii