PC se agata de PSD si la europarlamentare

09 Feb, 2009 01:59
ZIUA de Constanta
675
Marime text
După ce municipiul Braşov a fost locul unde parlamentarii PD-L şi-au
stabilit priorităţile pentru această sesiune, precum şi strategia politică, în
acest week-end a venit rândul conservatorilor să „cucerească" zona.
Se pare că aerul de munte îi ajută pe politicieni să judece mai limpede în această perioadă a anului. Aşa s-ar putea explica întrunirile ce au avut loc în ultima perioadă doar în zona montană.
Preşedinţii filialelor judeţene ale Partidului Conservator au fost convocaţi de conducerea centrală a partidului (n.r. căreia i s-a alăturat şi preşedintele fondator, Dan Voiculescu) la Braşov. Reuniunea s-a finalizat cu adoptarea unei rezoluţii prin care conservatorii îşi propun a fi „un garant al echilibrului în cadrul coaliţiei de guvernare PSD - PC - PD-L". Ca de obicei, considerându-se „buricul pământului", puţinii parlamentari PC, precum şi conservatorii ce au obţinut diverse funcţii în administraţia publică locală se vor a fi „ un factor mediator atunci când echilibrul de forţe dintre PSD şi PD-L va deveni prea rigid sau prea tensionat". Totodată, liderii PC nu au ratat ocazia de a avertiza că pot renunţa la loialitate, dacă interesele personale sau de partid ale membrilor coaliţiei vor fi mai presus decât cele naţionale. Priorităţile parlamentare ale PC din acest an vor fi: rezolvarea problemei locuinţelor pentru chiriaşi şi proprietari; soluţii pentru asigurarea de locuinţe pentru tineri şi cazurile sociale; dezvoltarea sectorului IMM şi protejarea tuturor categoriilor sociale vulnerabile, pentru a face faţă crizei economice.
Revenind la probleme de organizare internă, conservatorii au primit ca sarcină de partid să dezvolte filialele şi să atragă şi să promoveze tineri. Organizaţia judeţeană PC Constanţa a fost reprezentată de preşedintele Ion Mincă. El ne-a declarat că, în cadrul aceleaşi întruniri, s-a discutat şi despre alegerile europarlamentare, programate să se desfăşoare în luna iunie. „Majoritatea liderilor din teritoriu au susţinut ca, la alegerile pentru Parlamentul European, să participăm tot alături de PSD. Totodată, pe 13 februarie, toţi conservatorii care deţin funcţii în administraţia publică judeţeană şi locală să se întâlnească la Parlament pentru a discuta despre modul în care se vor implica în campania premergătoare alegerilor europarlamentare", a precizat preşedintele filialei judeţene PC Constanţa, Ion Mincă.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii