Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:47 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PD-L si-a imputernicit echipa de negociere cu Mazare

ro

20 Jan, 2009 21:24 1390 Marime text
Biroul Permanent Judeţean al PD-L Constanţa s-a întrunit aseară, în şedinţă, pentru a împuternici comisia de negociere care va purta dialogul cu organizaţia judeţeană a PSD în vederea desemnării structurii de conducere a instituţiilor descentralizate. 

Din comisie fac parte parlamentarii PD-L Zanfir Iorguş, Maria Stavrositu, Constantin Chirilă şi Mircea Banias, alături de primarul oraşului Ovidiu, Dumitru Bocai. Membrii BPJ au avut de stabilit aseară ierarhia instituţiilor care vor fi negociate cu PSD. Potrivit reprezentanţilor PD-L Constanţa, fiecare membru şi-a exprimat în scris opţiunea privind instituţiile ce vor putea fi conduse de democrat-liberali. Aşa cum s-a stabilit la nivel naţional, cei care vor începe negocierile şi vor alege prima instituţie sunt social-democraţii pentru că ei deţin şefia Consiliului Judeţean. Democrat-liberalii vor opta pentru următoarele două instituţii, după care PSD îşi va pune pe listă alte două instituţii. Algoritmul se va derula astfel până ce cele aproximativ 50 de instituţii descentralizate vor fi epuizate, după care se va trece la negocieri propriu-zise.

Întrunirea conducerii PD-L Constanţa cu cea a PSD Constanţa va avea loc vineri, începând cu ora 12.00, la un hotel din staţiunea Mamaia.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii