Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:42 14 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pensionarii, scutiti de plata asigurarii de sanatate

ro

16 Dec, 2002 00:00 853 Marime text

Din prima luna a anului 2003

Femeile insarcinate, fara venit, beneficiaza de scutiri * Pensionarii si alte categorii sociale nu vor mai plati, din ianuarie 2003, contributia de 7% la asigurarile sociale de sanatate * Prin OU 150/2002, sunt scutiti de la plata si pensionarii militari si IOVR * Din 20 noiembrie deja beneficiaza de aceasta facilitate bolnavii cu afectiuni incluse in programele nationale de sanatate

Pensionarii nu vor mai plati contributia de 7% la asigurarile sociale de sanatate, de la inceputul anului viitor, de aceeasi scutire beneficiind, potrivit unui act normativ recent adoptat de Guvern, si alte categorii de persoane. Ordonanta de Urgenta 150/2002 privind organizarea si functionarea sistemului de asigurari sociale de sanatate introduce o serie de noutati referitoare la plata contributiei pentru asigurarile sociale de sanatate. Astfel, cu incepere de la 1 ianuarie 2003, nu vor mai plati contributia la asigurarile sociale de sanatate (care, pana la sfarsitul acestui an, este de sapte la suta din pensie) pensionarii de asigurari sociale, pensionarii militari, pensionarii IOVR, precum si alte categorii de pensionari.

Unele scutiri de plata au fost instituite din 20 noiembrie 2002

Exista cazuri pentru care scutirea de la plata contributiei a intrat in vigoare pe 20 noiembrie 2002 (data la care ordonanta mentionata a fost publicata in Monitorul Oficial - n.r.), respectiv: bolnavii cu afectiuni incluse in programele nationale de sanatate stabilite de Ministerul Sanatatii si Familiei, pana la vindecarea respectivei afectiuni, daca nu realizeaza venituri, precum si femeile insarcinate sau lehuzele daca nu au nici un venit sau au venituri sub salariul minim brut pe tara. De asemenea, in actul normativ se prevede scutirea de la plata contributiei la Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate a urmatoarelor categorii de persoane: toti copiii pana la 18 ani, tinerii avand intre 18 si 26 de ani daca sunt elevi, ucenici sau studenti si nu realizeaza venituri din munca; persoanele persecutate din motive politice de dictatura comunista, persoanele deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, persoanele persecutate din motive etnice de catre regimurile instaurate in Romania cu incepere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945.

Persoanele cu handicap sunt desemnate beneficiare ale OU 150

In aceeasi categorie intra si persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare (prevederea intra in vigoare la 1 ianuarie 2003). Beneficiare ale actului normativ sunt si persoanele cu handicap care nu realizeaza venituri din munca, pensie sau alte surse si se afla in ingrijirea familiei; persoanele care se afla in executarea masurilor prevazute in Codul Penal referitoare la minorii internati intr-un institut medical-educativ, obligarea la tratament medical si internarea medicala a celor care au comis fapte penale, precum si persoanele care se afla in perioada de amanare sau intrerupere a executarii pedepsei privative de libertate, daca inregistreaza venituri.

Unii constanteni raman fara bani de sarbatori

In judetul Constanta se inregistreaza intarzieri la plata ajutorului social pe Legea 416/2002, insa reprezentantul Guvernului in teritoriu a asigurat ca toti cei in drept isi vor primi retributiile in prima luna a anului 2003, pentru lunile august si septembrie, urmand ca in februarie 2003 sa-si primeasca plata ajutorului, integral pe ultimele luni ale anului in curs. Plata la timp a ajutorului social nu a putut fi efectuata din cauza calcularii defectuoase a bugetului pe anul 2002. Prefectul judetului a mai spus, sambata, in cadrul unei sedinte, ca situatia nu se va mai repeta in anul 2003. De asemenea, el i-a rugat pe reprezentantii Directiei de Munca sa efectueze controale in teritoriu pentru a depista daca este incalcata in vreun fel legea ajutorului social.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii