Peste doua sute de milioane lei pentru protocolul alesilor locali
Peste doua sute de milioane lei pentru protocolul alesilor locali
16 Dec, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
650
Marime text
Cheltuielile pentru activitatile de protocol necesare in anul 2004 cabinetelor primarului si celor doi viceprimari ai municipiului au fost aprobate in ultima sedinta a Consiliului Local Municipal. In plus, alesii locali au mai aprobat cheltuielile necesare acordarii ajutorului de 1200000 lei persoanelor care implinesc varsta de 80 de ani si cuplurilor care aniverseaza 50 de ani de casnicie, precum si sumele necesare pentru organizarea sedintelor Consiliului Local Municipal. Potrivit estimarilor, suma totala a cheltuielilor necesare anul viitor pentru actiunile de protocol specifice activitatilor zilnice ale cabinetelor celor trei se ridica la peste 206 milioane lei, bani ce vor fi suportati din fondurile bugetului local. In ceea ce priveste suma necesara cabinetului primarului Radu Mazare, valoarea estimata pentru achizitionarea unor produse de protocol precum apa minerala, cafea sau sucuri este de 76479600 lei. Pentru cabinetele celor doi viceprimari ai Constantei suma se ridica la 37861680 lei pentru fiecare ales local. De asemenea, pentru acordarea ajutorului de 1200000 lei persoanelor care implinesc varsta de 80 de ani si cuplurilor care aniverseaza 50 de ani de casnicie, valoarea estimata a produselor de protocol necesare in aceste ocazii se ridica la aproape 39 milioane lei. Pe langa aceste sume, pe parcursul anului viitor, mai pot aparea cheltuieli suplimentare necesare la inaugurari ale unor institutii sau lucrari ale Primariei la care se taie panglica, mese sau cocktail-uri oferite de edilul municipiului invitatilor romani sau straini, precum si pentru coroane necesare la zilele nationale sau religioase.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii