Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:50 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PNL Constanta il sprijina pe Stolojan

ro

03 Jul, 2003 00:00 1158 Marime text

Hasotti si Strutinski, mandatarii liberalilor la Comitetul Reprezentantilor Nationali

Comitetul teritorial al PNL Constanta a hotarat, in cadrul sedintei de miercuri seara, sprijinirea candidaturii presedintelui PNL, Theodor Stolojan, la Presedintia Romaniei. In cadrul sedintei au fost prezentati si alti trei noi membri pe care PNL a reusit sa-i transfere. Este vorba de viceprimarul localitatii Istria, Ion Herdean, fost membru PUR. In acelasi timp, si consilierii democrati Nicolae Acsan si Stelian Zaharescu, din Techirghiol, au trecut in randurile PNL. In cadrul sedintei, cei prezenti i-au mandatat pe liderii locali ai PNL, Puiu Hasotti si Sorin Strutinski, sa reprezinte organizatia de pe litoral in cadrul Comitetului Reprezentantilor Nationali, care se va desfasura luna viitoare, in capitala. O alta problema actuala discutata de liberali a fost proiectul de alianta dintre PNL si PD, colaborare politica asupra careia, deocamdata, s-au pronuntat doar liderii partidelor de la nivel central. Presedintele organizatiei municipale a liberalilor constanteni, viceprimarul Aurel Butnaru, a precizat ca, in cadrul Comitetul teritorial al PNL Constanta, a fost discutata si propunerea sa legata se aceasta posibila alianta. "Comitetul a mandatat propunerea mea, urmand ca aceasta sa fie prezentata in cadrul Comitetului Reprezentantilor Nationali. Eu sustin ca PNL nu trebuie sa faca o alianta inainte de alegerile locale, ci eventual preelectoral. Nu este exclus ca in campania de la locale sa se incheie un pact de neagresiune intre cele doua formatiuni si eventual de colaborare, insa este important sa mergem pe liste separate in alegerile locale", a precizat Aurel Butnaru.Presedintele organizatiei municipale a PNL a mai spus ca, in eventualitatea incheierii unei aliante PNL-PD, ultima formatiune trebuie sa-si rezolve problemele interne.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii