Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:19 15 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PNL deschide seria lansarilor pentru europarlamentare

ro

05 May, 2009 02:47 951 Marime text
Oficial, în data de 8 mai demarează campania electorală premergătoare alegerilor pentru Parlamentul European. Formaţiunile politice cu pretenţii în acest scrutin au pregătit din timp momentul lansării aspiranţilor la mandatele de europarlamentari.
Cei mai nerăbdători să intre în competiţia electorală pentru desemnarea celor 33 de europarlamentari români par a fi liberalii. Conducerea PNL a decis lansarea candidaţilor pentru data de 7 mai şi mizează pe o campanie directă şi fără risipă financiară. Cât priveşte sloganul, liberalii nu s-au hotărât pentru care dintre cele trei variante să opteze - „Apărăm interesele tale în Europa", „Bani pentru români, bani europeni" sau „Europa este liberală". Nerăbdarea liberală se extinde, iar dorinţa de a câştiga timp şi de a acapara electorat este cât se poate de elocventă. Pentru a doua zi, la Braşov, a fost programată lansarea preşedintelui PNL, Crin Antonescu, în cursa pentru prezidenţiale.
Democrat-liberalii au ales ca Sala Palatului să găzduiască prezentarea oficială a candidaţilor PD-L pentru Parlamentul European. Evenimentul va avea loc în data de 9 mai, iar organizaţia judeţeană PD-L Constanţa va fi reprezentată de o delegaţie formată din 111 persoane, în frunte cu liderul său, senatorul Mircea Banias. Cât priveşte sloganul PD-L în campania euroalegerilor, formula n-a fost definitivată, dar va avea ca mesaj ceva de genul „Şi la bine şi la greu".
Ultimul protagonist al europarlamentarelor, PSD, îşi va prezenta oficial candidaţii pentru Parlamentul European în data de 14 mai. Atunci a fost programată să se desfăşoare şedinţa Consiliului Naţional al PSD, eveniment în cadrul căruia social-democraţii vor spune răspicat cu cine vor încerca să cucerească Palatul Cotroceni. Surse din PSD Constanţa susţin că la CN organizaţia va fi reprezentată de o delegaţie formată din peste 40 de persoane.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • pentru asia 05 May, 2009 14:37 o fi crin cel mai bun, dar oamenii din organizatia PNL Constanta sunt vai de mama lor!!! Doar nu o sa ti inchipui ca am uita de cartita PSD-ului Puiu Hasotii si apendiceke sau Gheorghe Dragomir. De altfel glorioasele fapte manageriale PNL-iste sunt cunoscute in tot judetul. Pe unde au fost au facut prapad!!!
  • asia 05 May, 2009 09:36 pnl constanta - crin e cel mai bun
  • memo 05 May, 2009 08:35 Sloganul PNL ar trebui sa fie :ca sa fim buni europeni mai intai trebuie sa fim buni romani!
  • Liberali??? 05 May, 2009 00:21 EUROPA LIBERALA ESTE O HIMERA. PAREREA MEA ESTE CA SUNT VOTURI IROSITE PE ACEST PARTID, ATAT VREME CAT BATALIA SE DA INTRE PD-L SI PSD. VOTAM DREAPRA-PD-L SAU STANGA PSD. CE ROST MAI ARE UN PARTID CA PNL?? PE DEASUPRA ORGANIZATIA JUDETEANA A PNL CAT TIMP SUNT ACTUALII MEMBRI:HASOTTI, DRAGOMIR, TUCAN SI CEILALTI ASA ZISI "MANAGERI", ESTE COMPROMISA!!! CONSTANTENI NU MAI IROSITI VOTURILE PE ACESTI NEICA-NIMENI!!!