Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:46 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Posturile de functionari publici trebuie scoase la concurs

ro

20 Mar, 2004 00:00 781 Marime text

Reformele in administratie si justitie au prioritate

Prefecturile trebuie sa transmita Ministerului Administratiei si Internelor planul judetean pentru ocuparea posturilor de functionari publici. Ministrul delegat pentru Administratie, Gabriel Oprea, a declarat ieri, la intalnirea saptamanala cu conducerile judetelor, ca legislatia care reglementeaza activitatea administratiei publice si a angajatilor din acest domeniu asigura toate conditiile pentru transparenta, competenta si stabilitate. Ministrul a criticat activitatea functionarilor de la ghisee, cei care contribuie la crearea imaginii despre functionarul care intra primul in contact cu cetateanul. In opinia lui Gabriel Oprea, activitatea tuturor functionarilor din administratie se va desfasura in conformitate cu prevederile Statutului functionarului public, cartea de capatai a fiecarui angajat. Ministrul a declarat ca, din momentul intrarii in vigoare a acestui act normativ, fiecare functionar trebuie sa fie constient ca nerespectarea prevederilor legii poate atrage dupa sine eliberarea din functie. Ministerul a stabilit si un termen pana la care prefecturile ar fi trebuit sa comunice la Bucuresti planul de ocupare a functiilor publice, document elaborat pe baza celor transmise de primariile localitatilor. Termenul prevazut pentru transmiterea planurilor a expirat deja, motiv pentru care atat ministrul, cat si prefectul au solicitat primariilor urgentarea transmiterii documentelor. Planul national a fost deja adoptat, deci se vor putea programa concursurile pentru ocuparea posturilor. Ministrul Oprea a atins si un punct foarte sensibil: cel al posibilitatii ca rude, prieteni sau apropiati ai conducerilor administratiilor locale sa fie angajati pe posturile scoase la concurs. Pentru transparenta maxima, organizarea concursurilor va fi popularizata prin intermediul presei. Ministrul delegat pentru Administratie a declarat ca situatia privind calificativele acordate functionarilor publici pentru activitatea de anul trecut este buna. In opinia lui Gabriel Oprea, calificativul "exceptional" nu ar trebui acordat decat in cazuri cu adevarat deosebite. Aprecierea activitatii functionarilor trebuie sa fie obiectiva si sa respecte realitatea. Codul de conduita, document intrat in vigoare la inceputul acestei luni, trebuie afisat la intrarea in fiecare institutie publica si respectat de fiecare functionar.

"Exista o problema in societatea romaneasca"

Proaspatul ministru al Justitiei, Cristian Diaconescu, s-a intalnit ieri pentru prima data cu reprezentantii judetelor. Ministrul a declarat prioritara incheierea, in acest an, a capitolului privind reforma in Justitie, document important in perspectiva primirii Romaniei in Uniunea Europeana. Ministrul a sustinut ca legislatia romaneasca a inceput sa fie armonizata cu cea a tarilor europene, proces ce se va incheia inainte de aderare. Diaconescu a recunoscut, cand s-a referit la coruptie, ca "exista o problema in societatea romaneasca", iar semnalele au venit atat din interiorul tarii, cat si din afara granitelor Romaniei. In acest sens, ministrul a declarat ca Parchetul National Anticoruptie si-a accelerat masurile pentru identificarea cazurilor de coruptie. Evaluarea activitatii a condus la concluzia ca este necesara elaborarea de acte normative in domeniu, legi ce vor sta la baza strategiei pentru realizarea obiectivului: scaderea dimensiunilor fenomenului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii