Prefectul Palaz, gazda noului Consul general al Republicii Turcia la Constanta

27 Jan, 2010 02:55
ZIUA de Constanta
791
Marime text
Prefectul judeţului, Claudiu Iorga Palaz, s-a întâlnit ieri cu noul
Consul General al Republicii Turcia la Constanţa, doamna Füsun Aramaz,
aflată la prima sa vizită oficială în această calitate.
Informaţia a fost furnizată de directorul Cancelariei prefectului, Corina Cuşa, care a precizat că discuţiile dintre cei doi oficiali s-au axat pe dezvoltarea relaţiilor bilaterale.
Reprezentanţii guvernului turc, respectiv român, au subliniat necesitatea intensificării schimburilor economice şi culturaledintre cele două state, bazându-se pe tradiţiile comune, pe bunele relaţii clădite între minorităţile turcă şi tătară cu cea de români. Subliniindu-se atât strânsele legături diplomatice dezvoltate de-a lungul timpului de Consulatul General al Turciei la Constanţa, cât şi parteneriatele de afaceri demarate între oamenii de afaceri turci şi cei constănţeni, prefectul Claudiu Palaz şi-a exprimat convingerea şi disponibilitatea continuării şi chiar extinderii acestor relaţii.
Înainte de a fi numită Consul General la Constanţa, Füsun Aramaz a activat în cadrul Direcţiei Generale a Consiliului European şi Drepturilor Omului din Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Turcia, precum şi în cadrul misiunilor diplomatice ale Republicii Turcia din Kazahstan şi Belgia.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii