Primaria Constanta chemata in instanta pentru lipsa de transparenta
Primaria Constanta chemata in instanta pentru lipsa de transparenta
01 Mar, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1061
Marime text

Institutul pentru Politici Publice (IPP) a lansat un studiu intitulat sugestiv "Cum (nu) se practica transparenta institutionala in administratia publica locala din Romania - evaluarea asupra legislatiei transparentei, a accesului la informatii si consultare in procesul deliberativ".
Studiul cuprinde rezultatele monitorizarii transparentei institutionale si decizionale la nivelul administratiei publice locale din Romania, desfasurat de IPP in Primariile si consiliile locale din 36 de municipii, printre care si Constanta, 23 de orase, categorie unde a fost inclus si Navodariul si cele 6 sectoare ale capitalei, in perioada noiembrie 2007 - ianuarie 2008. Din analiza raspunsurilor date de primarii in baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, precum si din monitorizarea paginilor de internet ale institutiilor, studiul a atras atentia asupra anumitor aspecte. Superficialitatea privind transparenta institutionala persista si multe Primarii, printre care si Primaria Constanta, au fost date in judecata pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.544/2001, municipalitatea tomitana fiind chemata in instanta in 11 procese intentate in perioada 2004-2007 de persoane fizice sau juridice. Monitorizarea IPP a scos la iveala si faptul ca Primaria Constanta nu afiseaza pe site proiectele de hotarari ale Consiliului Local Municipal, criteriu de baza in aplicarea transparentei decizionale la nivelul administratiilor publice locale. Totusi, pe pagina de internet a Primariei Constanta exista un link ce ofera informatii referitoare la convocarea sedintelor consiliului, ceea ce permite constantenilor interesati sa asiste la intrunirile alesilor in care decid diverse masuri legislative locale.Transparenta la Primaria Navodari
Echipa IPP a constatat ca, din cele 16 primarii de orase monitorizate, doar Primaria Navodari are afisat pe pagina de internet anuntul privind convocarea unei sedinte, precum si ordinea de zi a intrunirilor de lucru ale consilierilor locali. Un alt aspect urmarit de echipa IPP a vizat aplicarea Legii nr.52/2003 care stabileste coordonatele legale ale principiului transparentei decizionale. Astfel, s-a constatat ca unele orase declara un numar mare de proiecte facute publice si acte normative, in timp ce altele declara un numar foarte mic. La acest capitol Constanta sta foarte prost, declarand doar patru proiecte si acte normative adoptate in perioada in care a fost monitorizata. IPP considera ca este suspect acest numar mic de proiecte ori acte normative pe care Primariile il declara. Situatia descoperita ridica doua intrebari: exista in administratia publica locala aceeasi intelegere a unor concepte de baza cum ar fi act normativ sau proiect de hotarare? Si daca aceste rapoarte anuale privind aplicarea legii 52/2003 sunt intocmite riguros, de catre un personal calificat si care sa detina toate informatiile necesare pentru realizarea unui raport corect? In opinia IPP, asta ar trebui sa atraga atentia Agentiei de Strategii Guvernamentale, precum si structurilor asociative ale autoritatilor locale, precum Asociatia Oraselor din Romania sau Asociatia Municipiilor din Romania asupra disfunctionalitatilor existente in sistemul administratiei publice locale, pentru a le discuta si a gasi solutii viabile, de lunga durata. La Primaria Navodari raportul intre proiectele facute publice si actele normative nu exista nicio diferenta, iar echipa IPP nu intelege de ce raportul nu indica numarul de proiecte adoptate fara dezbatere publica. Nu in ultimul rand, studiul a reliefat faptul ca Primariile stau prost in privinta aplicarii prevederilor legale referitoare la modul de consemnare al voturilor exprimate de alesi in cadrul sedintelor Consiliului Local. In majoritatea cazurilor, consemnarea nominala a votului, pentru fiecare consilier in parte, conform legii administratiei publice locale, nu se practica.Scris de: {autor}Mihaela CIORBARU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii