Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:44 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria găseşte explicaţii pentru întârzierea predării locuinţelor ieftine

ro

12 Oct, 2010 00:00 2248 Marime text
locuinte_-_locuinte_ieftine_pentru_tineri.jpgChiar dacă reprezentanţi ai autorităţilor locale anunţau în urmă cu două săptămâni că pe 4 octombrie se vor preda oficial o parte dintre locuinţele ieftine pentru tineri, termenele s-au decalat din cauza lipsei racordurilor la utilităţi pentru cele patru blocuri care sunt aproape finalizate

„La blocurile celor de la Eucass mai sunt de tras gazele la centrala blocului, iar la cele de la ABC VAL, Congaz trebuie să tragă conducta din Inel 2 şi apoi să se facă racordul la blocuri. În jur de 25 octombrie vor fi gata toate aceste utilităţi“, a precizat Ion Marica, directorul executiv al Direcţiei Tehnice şi de Achiziţii din cadrul Primăriei Constanţa

În şedinţa de Consiliu Local din luna septembrie, primarul Radu Mazăre declara foarte vehement că în următoarele zile va preda tinerilor din Constanţa nu mai puţin de 500 - 600 de apartamente în „Baba Novac“ - primul cartier pentru tineri. Cele 500 - 600 de locuinţe ieftine erau de fapt 200 sau 300, care nici până azi, la aproape o lună şi jumătate de la momentul anunţului, nu au fost predate beneficiarilor. De altfel, în urmă cu câteva zile, pe site-ul Primăriei apărea un anunţ potrivit căruia toţi beneficiarii de antecontracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru achiziţionarea locuinţelor situate în ansamblul „Baba Novac“, blocurile BN5, BN6, BN12 şi BN13, erau chemaţi să se prezinte la sediul constructorilor cu care au încheiat antecontractele, respectiv SC Eucass SRL (pentru blocurile BN5 şi BN6) şi SC ABC VAL SRL (pentru blocurile BN12 şi BN13), pentru a ridica documentele necesare contractării unui credit pentru cumpărarea locuinţei. 

De vină se pare că ar fi racordurile la utilităţile publice, care încât nu s-au făcut, şi oamenii nu au cum să se mute în case în care nu pot beneficia de niciun confort. Potrivit celor declarate de Ion Marica, directorul executiv al Direcţiei Tehnice şi de Achiziţii din cadrul Primăriei Constanţa, contractele cu viitorii locatari ai locuinţelor ieftine din cartierul „Baba Novac“ se întocmesc zilele acestea, pentru ca fiecare dintre locatari să-şi încheie individual contractele cu RAJA şi Enel. „La blocurile celor de la Eucass mai sunt de tras gazele la centrala blocului, iar la cele de la ABC VAL, Congaz trebuie să tragă conducta din Inel 2 şi apoi să se facă racordul la blocuri. În jur de 25 octombrie vor fi gata toate aceste utilităţi. Singurele lucrări care rămân pentru luna noiembrie sunt cele de montare a lifturilor. Exterioarele celor patru blocuri sunt gata“, a mai adăugat Marica.  

Doar patru dintre blocurile cu care Primăria se lăuda că le va preda la termen sunt gata. Restul, construite de COMCM şi Argus SA, vor fi gata abia mai prin noiembrie, cel puţin cele ale COMCM-ului. „Este adevărat că nu ne-am încadrat în termenele date iniţial, dar sper să terminăm mai repede“. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii