Procesul CNGCF - Primaria Navodari, prim scor 0 - 1
Procesul CNGCF - Primaria Navodari, prim scor 0 - 1Prin demersul respectiv CNGCF speră să recupereze de la administraţia năvodăreană 13 miliarde de lei (n.r. o diferenţă de plată neachitată) pentru elaborarea cadastrului edilitar al oraşului Năvodari. Lucrarea a fost comandată în anul 2005, de către fostul primar al urbei, Tudorel Calapod, şi estimată la 17 miliarde lei vechi. Ea a fost definitivată, însă, actualul primar, Nicolae Matei, a refuzat să semneze pentru recepţie pe motiv că nu-i făcută bine şi nu este folositoare oraşului.
În contextul prezentat CNGCF a intentat un proces prin care încearcă să oblige reprezentanţii Primăriei Năvodari la plata restanţei şi semnarea pentru recepţia lucrării realizate.
Primul termen al procesului a fost ieri, la Bucureşti, iar primarul Nicolae Matei consideră că a înregistrat o primă victorie. „Azi a fost prima înfăţişare în procesul referitor la cadastru. Am vorbit cu avocata noastră şi m-a informat că instanţa de judecată a respins acţiunea celor de la CNGCF invocând, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale şi a rămas în pronunţare", ne-a declarat primarul oraşului Năvodari. În opinia sa, instanţa bucureşteană „i-a trimis la plimbare" pe cei de la CNGCF şi i-a îndrumat să se adreseze instanţelor din Constanţa. „Este o primă victorie împotriva vechii administraţii Calapod - Sponte prin care oraşul Năvodari a fost devalizat", a concluzionat Nicolae Matei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp