Programul comisiilor de specialitate din Primaria Mangalia
Programul comisiilor de specialitate din Primaria MangaliaComisiile de specialitate din cadrul Consiliului Local Mangalia au început să funcţioneze după mai bine de un an. De la 1 ianuarie, aceste comisii vor avea un program bine stabilit, cetăţenii oraşului putând să se înscrie în audienţe pentru a-şi prezenta problemele consilierilor locali.
Astfel, Comisia Socială, compusă din dr. Viorel Oleniuc (preşedinte), Ioan Negrea, Constantin Filimon, Daniel Slăvescu, Dan Moldovan, Ion Petcu şi Ion Mincă, va lucra în fiecare zi de marţi, între orele 14.00 - 15.00, urmând ca, după această oră, să fie susţinute audienţele cu cetăţenii.
Comisia Urbanism - Juridică, formată din Sorin Cucoranu (preşedinte), Bogdan Filip, Ioan Griguţă, Paul Foleanu, Mihai Voicu, Vasile Iorga şi Gheorghe Mazâlu, îşi va susţine lucrările în fiecare zi de joi, de la ora 15.00, iar ulterior va susţine audienţă. Comisia Economică, cu Vasile Olan preşedinte şi membri Sorin Andrei, Ion Anghel, Mihai Crăciun şi Bogdan Maganu, va susţine audienţe în fiecare joi, de la ora 14.00.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- fat frumos 05 Jan, 2010 17:14 asta e un lucru foarte bun.sunt o groaza de oameni amarati care au nevoie de ajutor.bravo!!!