Programul de asfaltare a fost demarat
Programul de asfaltare a fost demaratPeste o suta de artere rutiere vor fi reabilitate
Strada Decebal a fost, ieri, punctul de lansare al programului de asfaltare aferent anului 2005 * In acest an, programul de reparare si ranforsare a strazilor prevede reabilitarea a 550.000 metri patrati * Totodata, se vor turna 84.000 tone de mixtura asfaltica pe o lungime de 70 de kilometri * Potrivit primarului Radu Mazare, reparatiile la podul IPMC vor stopate in maxim o saptamana, situatia fiind generata de lipsa fondurilor guvernamentale
In cursul zilei de ieri a fost lansat programul asfaltarilor de strazi si bulevarde aferent anului 2005. Demararea lucrarilor de reabilitare a tramei stradale a inceput cu strada Decebal, unde au fost mobilizate utilaje si masini specifice. Astfel, dupa scoaterea pavelelor, s-a trecut la turnarea covorului asfaltic pe intreaga suprafata a strazii. La inaugurare au participat primarul Radu Mazare, viceprimarul Gabriel Stan, precum si personalul direct implicat in acest program. Deoarece singurele "tratamente" efectuate asupra unor artere rutiere au fost plombe, peticeli si reparatii minore, durata de viata a acestora a fost depasita de mult. Primaria Constanta si-a aratat disponibilitatea, inca de acum patru ani, pentru refacerea integrala a drumurilor, iar pentru acest lucru a conceput un amplu program de reabilitare, ce cuprinde intreaga trama stradala.Luna acesta, programul include zona centrala, respectiv strazile Decebal, Vasile Parvan, Eroilor, Walter Maracineanu, Puskin, I.G Duca, C. Bratescu si Avram Iancu, precum si cateva artere din zona centru-trapez. Totodata, vor fi reabilitate aleile, parcarile si strazile din zona stadionului.In vederea realizarii acestui proiect, municipalitatea colaboreaza cu o firma externa care asigura 60% din finantare, valoarea totala a contractului fiind de aproximativ zece milioane de dolari pe an. Diferenta de 40% este asigurata de Primaria Constanta, din fonduri primite de la Guvern, precum si din taxele platite de contribuabili.Programul de asfaltare se intinde pe o perioada de patru ani, iar 2005 este cel de-al treilea an de lucrari. Perioada are aceasta desfasurare in timp datorita volumului lucrarilor, precum si de corelarea acestora cu lucrarile de reabilitare a detinatorilor de utilitati publice de sub carosabil, de genul retelelor de termoficare, gaze, cabluri telefonice si altele. In acest an, programul de reparare si ranforsare a tramei stradale are prevazut turnarea unui covor asfaltic pe o suprafata de 550.000 metri patrati, amenajarea unor trotuare cu mixtura asfaltica, reabilitarea intersectiilor si aleilor cu pale din beton armat autoblocante, precum si folosirea a 84.000 tone de mixtura asfaltica. De asemenea, mai sunt programate montarea unor borduri, marcaje rutiere si intretinerea si repararea tramei stradale cu plombe asfaltice pe o suprafata de 25.000 metri patrati. Printre lucrarile din acest an au fost incluse si amenajarea parcarilor si zonelor de acces din cadrul Spitalului Clinic Judetean Constanta, precum si refacerea unor terenuri din incinta scolilor constantene.In ceea ce priveste reabilitarea podului IPMC, lucrarile vor fi sistate in maxim o saptamana. Potrivit edilului local, Radu Mazare, reparatiile podului erau finantate din fonduri guvernamentale. "Datorita faptului ca Guvernul nu a aprobat fonduri, lucrarile vor fi stopate. La podul IPMC se mai lucreaza inca pe banii antreprenorului, in vederea preintampinarii degradarii a ceea ce s-a construit", a mentionat Radu Mazare. Deocamdata, circulatia pe pod este ingreunata, deoarece se circula pe un singur fir si este posibil sa fie oprita pentru o perioada nedeterminata.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp