PSD Constanta merge la Snagov cu 12 reprezentanti
PSD Constanta merge la Snagov cu 12 reprezentanti
18 Jul, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
837
Marime text
Intalnire care va elimina tensiunile din organizatie
Saptamana viitoare, responsabilul zonal, vicepresedintele PSD, Miron Mitrea, va descinde in filiala locala
In perioada 17-20 iulie, presedintele organizatiei judetene a PSD, Petre Stanca, si prim-vicepresedintele organizatiei, Gheorghe Dontu, vor conduce delegatia social-democratilor locali, care va participa, la Snagov, la intalnirea zonala a Delegatiei Permanente Centrale cu reprezentanti din 17 filiale judetene. Agenda de lucru a actiunii de la Snagov cuprinde teme referitoare la stadiul realizarii programului de guvernare in cele 600 de zile de cand Executivul condus de premierul Nastase a fost investit. Totodata, vor fi prezentate proiectul programului social al PSD pe perioada 2002-2004, stadiul reformei administratiei publice si managementul activitatii de partid. La intalnire se vor dezbate si aspecte privind organizarea Biroului Executiv si a Consiliului National al Partidului Social Democrat. Printre delegatii constanteni la reuniunea zonala a Delegatiei Permanente centrale fac parte si prefectul judetului, Gheorghe Martin, senatorii Dan Nicolae Rahau si Traian Rece, deputatii Liana Naum, Marian Motoc, Octavian Mitu, Tudor Balta, Stefan Giuglea si Aurel Daraban, alaturi de secretarul executiv al filialei, Nicolae Butoi. Marti seara, la sediul PSD, membrii organizatiei judetene au participat la o sedinta pregatitoare evenimentului care urmeaza sa se desfasoare la sfarsitul acestei saptamani. Surse din cadrul partidului au precizat ca, dupa etapa Sangov, la Constanta va sosi si vicepresedintele social-democrat la nivel central, Miron Mitrea, responsabil zonal, pentru a "palpa" la fata locului schimbarile survenite in filiala de la ultima sa descindere, moment care a coincis cu impacarea dintre Petre Stanca -presedintele PSD local, si Gheorghe Martin -prefectul judetului Constanta.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii