PSD lanseaza un nou proiect populist
PSD lanseaza un nou proiect populist
03 Mar, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
805
Marime text
Dupa ce la inceputul lunii trecute, s-a declansat un adevarat scandal mediatic ce a avut ca personaje principale importanti lideri ai Partidului Social Democrat, acum presedintele Mircea Geoana incearca prin toate metodele o revigorare a partidului. El a lansat ieri, pe piata, ideea de a introduce o initiativa legislativa prin care se vrea separarea afacerilor de activitatea politica. Conform declaratiei senatorului constantean al social-democratilor, Cristian Diaconescu, proiectul propus prevede ca toti demnitarii au obligatia sa isi declare afacerile pe durata mandatului pe care il detin. Diaconescu apreciaza ca presedintele tarii, parlamentarii, membrii Guvernului precum si consilierii locali si judeteni vor trebui sa se supuna prevederilor noului proiect. Proiectul obliga infiintarea unui Registru de interese in care demnitarii vor fi obligati sa isi declare actiunile, tranzactiile si partile pe care le au la firme. Diaconescu a precizat ca prin proiectul cu pricina se va institui si obligatia ca afacerile oficialilor statului sa fie preluate de catre rudele lor, pana la gradul doi. Potrivit purtatorului de cuvant, senatorul Cristian Diaconescu, initiativa social-democratilor a fost inspirata de unele modele occidentale. Senatorul constantean este de parere ca "actualul concubinaj dintre politica si afaceri ar trebui sa se opreasca". Diaconescu spune ca daca proiectul nu va capata caracter de lege, atunci politicienii vor continua sa abuzeze de pozitiile inalte detinute si isi vor dirija nestingheriti afacerile. Liderul social-democrat a afirmat ca demersul PSD vine si ca urmare a faptului ca exista in ultima vreme o lipsa de onestitate nejustificata in declararea corecta a averilor pe care le detin.Chiar daca nu a recunoscut-o explicit, Diaconescu stie ca proiectul ar putea sa nu aiba sorti de izbanda in randul reprezentantilor actualei coalitii guvernamentale, uitand pentru o clipa ca sintagma de baroni locali a fost patentata pe vremea cand social-democratii erau la putere.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii