Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:56 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PSD vrea sa reziste cu sprijinul unor aliati liliputani

ro

25 Feb, 2004 00:00 874 Marime text

Propunerea de reducere a pragului electoral este contestata de mai multe partide de opozitie

Partidul National Liberal si Partidul Romania Mare resping propunerea partidului de guvernamant privind reducerea pragului electoral la alegerile locale de la 5%, cat s-a stabilit initial in Comisia electorala, la 3%, apreciind ca asa partidul de guvernamant vrea sa isi aduca in consiliile locale formatiunile mai mici cu care s-a aliat. Senatorul PNL Mircea Iustian a subliniat ca liberalii nu sunt de acord sa se revina asupra pragului electoral de 5% la alegerile locale, avand in vedere ca in Comisia electorala decizia a fost adoptata in urma unui consens politic. Liberalii considera ca decizia luata initial de Comisia electorala este "buna" si a acuzat PSD ca, prin aceasta modificare, vrea sa aduca in consiliile locale si judetene "mici partide vasale". Liberalii apreciaza pozitia Partidului Umanist din Romania, care a facut public ca nu a solicitat reducerea pragului electoral. De cealalta parte, PRM apreciaza ca "imperativul cristalizarii unor forte politice puternice si responsabile" exclude, in momentul actual, orice diminuare a pragului electoral. In plus, in opinia parlamentarilor PRM, propunerea PSD de reducere a pragului electoral la 3% reprezinta o recunoastere implicita a esecului actualei guvernari, intrucat "PSD incearca sa reziste cu ajutorul aliatilor sai liliputani". Partidele de opozitie considera ca intentia PSD va duce la "o nesfarsita hartuiala postelectorala", cu previzibile efecte negative. Deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvaz a afirmat ca PSD ar putea propune micsorarea pragului electoral la alegerile locale de la 5% la 3%, ca urmare a protestelor partidelor extraparlamentare. El a precizat ca grupul PSD intentioneaza sa introduca mai multe amendamente la legile electorale, printre care si reducerea pragului electoral la 3% la alegerile locale. "Analizam foarte serios acest lucru la cererea partidelor extraparlamentare", a spus Duvaz, dand ca exemplu Uniunea pentru Reconstructia Romaniei si PUR.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii