Puiu Hasotti „Liberalii nu se opun sesiunii extraordinare"
Puiu Hasotti: „Liberalii nu se opun sesiunii extraordinare"Liderul grupului PNL din Senat, Puiu Haşotti, a declarat pentru AGERPRES, că, în cazul în care PD-L ar propune convocarea unei sesiuni extraordinare după ce Guvernul va fi finalizat proiectul bugetului de stat, liberalii nu se vor opune.
„Noi suntem de acord cu convocarea unei sesiuni extraordinare pentru discutarea bugetului de stat, fiindcă această chestiune este importantă fie că eşti în opoziţie, fie că eşti la putere", a declarat senatorul tomitan. Puiu Haşotti s-a referit la propunerea senatorului PD-L, Traian Igaş, de convocare, în 20 ianuarie, a unei sesiuni extraordinare a Senatului pentru discutarea bugetului de stat, afirmând că aceasta nu corespunde regulamentului celor două Camere ale Parlamentului. Argumentul adus de liderul PNL a fost acela că bugetul de stat se discută şi se adoptă în plen comun, după ce documentului i-au fost aduse amendamente în comisiile de specialitate ale celor două Camere ale Parlamentului.
„Cred că Traian Igaş este mai nou în Parlament şi nu cunoaşte foarte bine
procedurile, fiindcă discutarea bugetului de stat nu se face în orice condiţii.
În primul rând, până când Guvernul nu finalizează proiectul bugetului şi nu
spune că în data cutare îl vor trimite Parlamentului, orice discuţii sunt
inutile. (...) Bugetul este discutat într-o primă fază în comisiile de specialitate
ale celor două Camere ale Parlamentului, urmând a fi discutat şi adoptat în
plenul reunit al Parlamentului", a spus Haşotti.
El a ţinut să precizeze că, în opinia sa, data de 20 ianuarie pentru convocarea
unei astfel de sesiuni este doar o „speculaţie".
„Nu văd de ce este Traian Igaş este atât de sigur că bugetul va fi gata până pe
10-15 ianuarie, astfel încât sesiunea să fie convocată pe 20 ianuarie, aşa cum
doresc democrat-liberalii", a mai spus Haşotti.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp