Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:29 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

RADET incearca sa se redreseze financiar pe spinarea asociatiilor de locatari

ro

24 Mar, 2005 00:00 1100 Marime text

Speculatii la aplicarea legii

Sute de presedinti ai asociatiilor de proprietari contesta modul in care Regia Autonoma de Distributie a Energiei Termice aplica legislatia in vigoare * Acestia solicita RADET sa ia in considerare prevederile O.U.G nr. 37/19 mai 2004 * Regia aplica insa prevederile OUG nr. 5/2003 * Joaca de-a aplicarea legii determina presedintii asociatiilor de proprietari sa informeze reprezentantii Guvernului

Consfatuirea asociatiilor de proprietari, membre ale Uniunii Asociatiilor de Proprietari Constanta, cu reprezentantii Regiei de Distributie a Energiei Termice Constanta a scos la iveala o serie intreaga de nemultumiri ale presedintilor de asociatii. Peste 300 de persoane, membrii sau nu ai UAPC, au contestat modalitatea in care RADET aplica legislatia in vigoare, referitoare la diminuarea arieratelor din economie. Neinformati in timp util cu privire la legislatia in vigoare, membrii asociatiilor de proprietari constantene si chiar UAPC sunt in imposibilitatea achitarii penalitatilor de intarziere. Astfel, conform prevederilor Ordonantei de Urgenta nr. 37 din 19 mai 2004, articolul 1, persoanele juridice consumatoare de energie termica care nu achita obligatiile curente si cele rezultate din graficele de esalonare catre furnizorii de utilitati, vor fi si raman deconectate pana in momentul achitarii acestora. Legea mai prevede ca persoanele juridice care platesc integral contravaloarea facturilor reprezentand obligatiile curente si restante pentru consumul de energie termica pana la 30 iunie 2004, sa beneficieze de anularea penalitatilor si majorarilor de intarziere.Prevederile acestei Ordonante de Urgenta nu au ajuns cand trebuia la constanteni. Conform celor relatate de presedintele UAPC, Marcel Dragu, accesul membrilor Uniunii la informatiile oferite de revistele legislative este destul de limitat, majoritatea presedintilor de asociatie fiind persoane in varsta, cu venituri destul de modeste. Situatia este alta, insa la institutiile statului care sunt permanent informate."Prevederile legislative cereau ca asociatiilor care au platit pana la 30 iunie 2004, obligatiile restante si factura pe luna mai 2004, sa li se anuleze toate penalitatile si numai de la aceasta ultima factura daca au avut intarzieri sa li se fi aplicat alte penalitati. Acestea trebuiau aplicate lunar, imediat dupa producerea intarzierilor si numai pentru zilele restante, lucru de care institutia nu a tinut seama", mai precizeaza presedintele UAPC.RADET a emis facturi cu penalitati pentru anii 2001-2004, pe baza Ordonantei de Urgenta nr. 5 din 20.02.2003. In opinia lui Dragu, analizarea cu atentie de catre RADET a evidentelor si luarea in seama a intarzierilor pentru plata "ajutoarelor" determinate de Primaria municipiului ar anula considerabil unele penalitati. Totodata, conform OUG nr. 5/2003, asociatiilor care nu achitasera integral datoriile pana la 31 martie 2004 nu trebuia sa li se mai aplice "amanarea", deoarece nu se mai incadrau in prevedere. Presedintele UAPC este de parere ca "facturarea penalitatilor pentru 2001-2003 trebuia sa se opreasca la acea data si sa nu se amplifice cu zilele urmatoare".

Vinovatii, fara vina

Asociatiile de proprietari constantene sunt dupa atatia ani de amanari si necalcurari, neevidentieri in facturi, in imposibilitatea de a stabili eventuali vinovati de intarzierile respective. Chiar daca unele cazuri sunt cunoscute de asociatii, proprietari decedati sau mutati, determinarea exacta a sumelor imputabile va dura extrem de mult, chiar ani prin intermediul justitiei, fapt care va duce la acumularea unor penalitati si mai mari. De asemenea, dupa patru-cinci ani de intarzieri la plata, multe dintre asociatiile de proprietari cu probleme fie s-au desfiintat, fie s-au divizat. Presedintii asociatiilor de proprietari considera ca situatia este critica, amanarile au facut mai mult rau, iar penalitatile trebuiau aplicate la depasirea termenelor de plata si nu dupa ani de zile.Conducerea UAPC este de parere ca datoriile de sute de milioane ar mai putea fi determinate si de "reesalonarile la plata" acceptate de RADET, care a calculat penalitatile in continuare, fara sa tina cont de termenele noi. De asemenea, restituirea integrala a costurilor la gigacalorimetre ar fi redus unele penalitati. In multe cazuri, in afara faptului ca s-a decontat mult mai putin, introducerea sumelor in facturile ulterioare s-a facut cu intarziere.Cum ultimul termen pentru plata facturilor a expirat la 31 decembrie 2004, RADET a recidivat si nu a calculat la timp penalitatile pentru noile intarzieri. Aplicarea corecta a prevederilor contractuale ar scuti si regia si oamenii de bataie de cap si timp irosit prin bibliotecile orasului.Contactat telefonic, directorul RADET, Ilie Rachieru a precizat faptul ca "penalitatile asociatiilor de proprietari au fost calculate in conformitate cu prevederile contractuale". Totodata, Rachieru considera ca nu intra in atributiile regiei informarea asociatiilor de proprietari in legatura cu noile prevederi legislative. In opinia sa, cel care este interesat, trebuie sa se informeze. De asemenea, regia nu recunoaste asociatiile de proprietari drept persoane juridice. Conform celor declarare de purtatorul de cuvant al institutiei, regia aplica doar prevederile OUG nr.5 /2003. Potrivit ordonantei, in urma achitarii facturilor si a sumelor restante pana la data de 31 martie 2003, asociatiile de proprietari beneficiaza de amanare in vederea scutirii de la plata penalitatilor facturate de furnizorii de energie termica.Situatia asociatiilor de proprietari constantene va fi prezentata pe 31 martie 2005 la Conferinta Nationala a Uniunilor Asociatiilor de Proprietari care se va desfasura la Bucuresti. "La eveniment vor lua parte si reprezentantii Guvernului, carora li se va aduce la cunostinta situatia din Constanta", a conchis presedintele UAPC.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii