Reamenajarea Edificiului roman cu mozaic, o himeră
Reamenajarea Edificiului roman cu mozaic, o himerăEdificiul roman cu mozaic, unul dintre cele mai importante obiective arhitectonice pe baza căruia putea înflori turismul constănţean, a stat la baza unei iniţiative de reamenajare. În afara intereselor „jucătorilor“ acestui proiect, există şi un plan real, care nu este deloc de neglijat. Lucrările pentru reamenajarea edificiului trebuiau să înceapă în toamna anului trecut, însă, un an mai târziu, nu s-a schimbat nimic, iar acesta este într-un grad avansat de uzură fizică. Firma care urma să se ocupe de această lucrare era Groove Hour SRL, iar beneficiarul - Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. Obiectivul arheologic, cu peste 2.000 de metri pătraţi de mozaic, din care se mai păstrează doar 700 de metri pătraţi, a fost înălţat în secolul al IV-lea. Pentru a-l aduce în prezentul istoric, se dorea transformare spaţiilor nefolosite din jurul monumentului propriu-zis în spaţii de cultură, unde să se ţină spectacole şi evenimente culturale. De asemenea, vor fi amenajate şi baruri, pe mai multe nivele. Totuşi, de ce nu a început reamenajarea încă? „Acest proiect a fost aprobat de către minister şi a primit avizul. Mai sunt încă multe acte de făcut, iar cea care se ocupă de aceste avize este firma Groove Hour, care a primit proiectul într-un parteneriat public-privat, alături de Consiliul Judeţean Constanţa (CJC). După ce se obţin toate avizările, mai durează şase luni până demarează lucrările. Măcar să-l vedem noi refăcut“, a declarat Gabriel Custurea, directorul Muzeului beneficiar. Aşa cum se prezenta într-un număr anterior al cotidianului ZIUA de Constanţa, societatea care se ocupă de proiect este Groove Hour SRL, aceasta înfiinţându-se în 2005 şi îi avea ca fondatori pe Dan Frigioiu, Mihai Girip, Denis Iordache, Eugen Gigi Duţă, Constantin Frunză şi Vasile Cuzic. În 2007, componenţa se schimbă. La momentul respectiv, toţi asociaţii îi cesionează acţiunile lui Dan Frigioiu, fostul administrator al societăţii Ami Com SRL, care deţinea Irish Pub, şi se retrag din firmă.
Potrivit monitorului oficial 3752 din 2008, printr-un act adiţional, Frigioiu cesionează acţiuni către Daniela şi Gabriela Lazia. Numele Danielei Lazia mai apare şi în Baby Blue SRL, înfiinţată în 2007. Fiul miliardarului Lucian Lazia este acţionar la Corporate United Business SRL, Acvacons SRL şi Neptun Investment SRL. În această ultimă societate, Dorin Lazia îi are ca asociaţi pe naşul său, fostul democrat şi fost şef al Consiliului Judeţean, Stelian Duţu, şi pe Dumitru Sutaru. Gabriela Lazia, în schimb, mai face parte din Gatlin Group. Dan Frigioiu, administratorul Groove Hour SRL, omul de legătură cu Muzeul de Istorie Naţională şi de Arheologie Constanţa, are şi Extra Muros SRL. Frigioiu pare să fie pasionat de cultură pentru că a finanţat proiectele mai multor instituţii muzeale, printre care se regăsesc Muzeul de Artă Constanţa şi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- F 02 Aug, 2011 17:18 inca un proiect european. si care mai de care sa inhatze o by=ucata de cashkval. spalare de bani mai mult ca sigur.