Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:36 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rromii si rusii lipoveni mai au cate un consilier

ro

11 Jun, 2004 00:00 683 Marime text

Precizarile vin a saptea zi dupa scripturi

Spre deosebire de anii in care s-au organizat alegeri, 2004 este cel in care s-au semnalat multe anomalii in ceea ce priveste desfasurarea procesului electoral. Magistratii care au fost cooptati in desfasurarea alegerilor au afirmat, inca din perioada organizarii, ca aparitia tarzie a actului normativ care reglementeaza organizarea si desfasurarea lor, precum si data la care au fost programate au constituit factorii care au contribuit la crearea unor disfunctii in domeniu. Membrii birourilor electorale, de la cel judetean si terminand cu cele ale sectiilor de votare, au trebuit sa se acomodeze din mers cu prevederile legale. La noutatea in ceea ce priveste Legea electorala s-a adaugat si lipsa de experienta a multora dintre cei implicati in activitatea birourilor circumscriptiilor si sectiilor de votare, mai ales in ceea ce priveste completarea proceselor-verbale de constatare a rezultatului alegerilor. Nici chiar membrii Biroului Electoral Central, format probabil din specialisti, nu a fost scutit de confruntarea cu prevederile incomplete din lege. Numai la Constanta s-au inregistrat doua situatii pentru care BEC a trebuit sa formuleze, prin hotarare, precizari in ceea ce priveste atribuirea mandatelor de consilieri locali. Probabil ca situatii similare au fost semnalate si in alte judete din moment ce au fost necesare intrunirea in plen a BEC si adoptarea unei hotarari. Partida Rromilor Social Democrata si Comunitatea Rusilor Lipoveni au sesizat birourile de circumscriptii cu privire la atribuirea gresita a mandatelor dupa redistribuire. La Cuza Voda si Chirnogeni, reprezentantii celor doua minoritati au mai primit cate un mandat, dar numai dupa ce BEC a hotarat ca acest lucru este prefect legal. Rromii si lipovenii ar fi fost privati de dreptul ce le-a revenit prin exprimarea voturilor cetatenilor daca organizatiile respective nu ar fi fost tratate ca orice formatiune politica ce a avut candidati in alegerile locale. Din Legea electorala au fost omise precizarile cu privire la reprezentantii minoritatilor ce se bucura de aceleasi drepturi cu cei ai partidelor politice atunci cand vine vorba despre mandatele de consilieri locali.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii