Salariile sefilor de regii din subordinea CJC se reduc
Salariile sefilor de regii din subordinea CJC se reduc
Criza economică impune actualului Executiv să ia măsuri drastice astfel
încât să reducă la maximum efectele acesteia.
După plafonarea la nivelul veniturilor obţinute de secretarii de stat, respectiv la 4.800 lei a indemnizaţiilor încasate de şefii de agenţii guvernamentale, premierul Emil Boc a anunţat noi restricţii. Următoarea măsură vizează şefii regiilor şi pe cei ai societăţilor comerciale din subordinea consiliilor judeţene. Potrivit anunţului făcut, recent, de primul ministru, indemnizaţiile acestora nu vor mai putea depăşi valoarea celei acordate unui vicepreşedinte de consiliu judeţean. Aceeaşi măsură va fi luată şi în cazul şefilor de regii sau societăţi comerciale din subordinea consiliilor locale, indemnizaţiile lor urmând a fi maximum la nivelul salariului încasat de viceprimar. Toate aceste măsuri au fost discutate şi aprobate de actualii guvernanţi în prima şedinţă de lucru a Cabinetului Boc.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp