Sanatoriul Mangalia, tinta ofertantilor nepregatiti

04 Feb, 2009 02:47
ZIUA de Constanta
2061
Marime text
Licitaţiile pentru
acordarea unor contracte de achiziţii publice se ţin lanţ la Sanatoriul Balnear
şi de Recuperare Mangalia. Ieri a fost derulată procedura de deschidere a
ofertelor pentru renovarea pardoselii din sala de mese a pavilionului A, „prin
montarea unor pardoseli din răşini epoxidice în câmp continuu cu plinte şi
racord la perete".
Şase firme s-au arătat interesate să realizeze acest contract, chiar dacă unele dintre acestea nici nu realizaseră, până acum, lucrări de acest gen. Valoarea totală la care se ridică contractul a fost estimată la 84.000 de lei fără TVA, iar termenul de predare a lucrărilor este 13 februarie, ora 22.00. Pe 16 februarie 2009, Sanatoriul Balnear Mangalia găzduieşte prima serie de pacienţi la Secţia Spital, şi, astfel, sala de mese a pavilionului A trebuie să îşi reia activitatea.
Chiar dacă cele şase firme s-au arătat interesate să execute lucrările, cu excepţia unei societăţi participante, celelalte au avut probleme la momentul deschiderii ofertelor. SC Unify SRL Cernavodă a venit cu o propunere financiară în valoare de 70.231,30 lei fără TVA, îndeplinind toate criteriile de eligibilitate. La cea de-a doua ofertă venită din partea SC Menatwork Est Prefabricate SRL Popeşti Leordeni, nu au fost ataşate toate documentele de eligibilitate. Se cereau trei recomandări din partea unor beneficiari ai serviciilor firmei în discuţie, din care una din partea unei unităţi bugetare, din care să reiasă lucrările similare executate în anul 2008. Cei de la Menatwork Est n-au îndeplinit acest criteriu, aducând la dosar doar două recomandări în termenii specificaţi de autoritatea contractantă şi alte două fără valoare şi perioadă de executare-finalizare. Suma pentru care se angajau să execute lucrările a fost de 40.298 lei fără TVA, fiind ofertantul cu cel mai mic preţ.
Şi SC Talauzar Serv SRL Slobozia se confruntă cu aceeaşi situaţie în privinţa recomandărilor. Chiar dacă este specificat în clar că este nevoie de recomandări din 2008, aceştia au depus la dosar documente care nu fac obiectul licitaţiei. Nici oferta tehnică nu a corespuns cerinţelor, neavând ISO 9001 de la producător. Oferta financiară a societăţii din Slobozia a fost de 78.071,60 lei.
SC Smerik SRL Braşov este firma cu cele mai multe nereguli în privinţa documentaţiei: nu a prezentat certificatul de atestare fiscală şi nici cel referitor la taxele locale în original, iar actul constitutiv şi certificatul de la Registrul Comerţului au fost aduse la şedinţa de deschidere, recomandările fiind de asemenea neconforme. Oferta financiară a fost de 66.722,22 lei. La polul opus este SC RO-Mat Construct SRL Constanţa care, cu excepţia unui certificat ISO 9001 pentru producător, are toate documentele în ordine, venind cu o ofertă financiară de 62.333,90 lei. SC Toporaşu Verde SRL Constanţa, firmă recunoscută în plan local pentru că, deşi are o mână de angajaţi, a câştigat în nenumărate rânduri licitaţii organizate fie de Inspectoratul Şcolar, fie de primăriile din judeţ, s-a declarat dispusă să execute lucrările pentru 62.710,56 lei.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii