Scoala Politica de Vara PSD continua
Scoala Politica de Vara PSD continua
27 Jul, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
2341
Marime text
Exercitiu autentic privind angajamentul politic
Delegatia organizatiei judetene Constanta a TSD, din care fac parte presedintele organizatiei, Lucian Lungoci, vicepresedintele Mircea Dobre si Beatrice Bogoi, membru al Biroului Executiv, a participat la cursul "Cercetarea stiintifica generatoare de inovare politica intre angajamentul politic si tehnocratie", organizat in cadrul Scolii Politice de Vara de la Amara. Cursul, sustinut de catre Serban Constantin Valeca, ministru delegat pentru cercetare, a constituit un exercitiu autentic pentru tinerii constanteni privind atat angajamentul politic, cat si decizia politica promovata de tinerii politicieni. In interventia sa, presedintele organizatiei judetene a TSD, Lucian Lungoci, a subliniat locul si rolul calitatii si eficientei deciziei politice in contextul realizarii obiectivelor asumate.Ministrul Integrarii Europene a vorbit la Amara despre evolutia procesului de aderare la UE
Romania va primi in decembrie, cu prilejul Consiliului European de la Copenhaga, o foaie de parcurs clara, o strategie de pre-aderare consolidata si un ajutor financiar suplimentar, a afirmat ministrul Integrarii Europene, Hildegard Puwak. Puwak a adaugat ca autoritatile romane vor finaliza, pana la sfarsitul anului in curs, procesul de deschidere a capitolelor de negociere in vederea aderarii la Uniunea Europeana, prin abordarea ultimelor patru capitole: Politici industriale, Libera circulatie a serviciilor, Agricultura, Prevederi financiare si bugetare, urmand sa se inchida alte cinci capitole, dintre care unul va fi in mod cert Cultura si politica in domeniul audiovizualului. Orizontul de asteptare pentru incheierea negocierilor cu UE, a spus ministrul Integrarii, este jumatatea anului 2004, astfel incat pana la 1 ianuarie 2007 sa poata fi ratificate Tratatele de aderare de catre tarile membre ale UE.Continua cursurile Scolii Politice de Vara a PSD de la Amara
"Cursurile Scolii Politice de Vara a Partidului Social Democrat continua la Amara, cu participarea unor personalitati politice marcante din cadrul partidului de guvernamant.La dezbateri vor fi prezenti ministrul Integrarii Europene, Hildegard Puwak, ministrul Administratiei Publice, Octav Cozmanca, ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Serban Mihailescu, si vicepresedintele Camerei Deputatilor, Viorel Hrebenciuc", a precizat pentru cotidianul nostru liderul TSD Constanta, Lucian Lungoci.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii