Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:23 16 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se insoara Laurentiu Mironescu

ro

15 Aug, 2009 02:15 5552 Marime text

cap_3.jpgLa sfârşitul acestei luni, pe 29 august, democrat-liberalul Laurenţiu Mironescu se căsătoreşte la malul mării cu aleasa inimii sale, fosta prezentatoare de ştiri de la TVR, Adriana Avram.

Chiar dacă au trecut aproape două luni de la divorţ, actualul director al Ceronav, Laurenţiu Mironescu, a decis să-şi unească destinul cât se poate de repede cu cea pe care o iubeşte de mai mulţi ani.

După cum ne-a declarat ieri, nunta va avea loc pe 29 august, cununia civilă urmând a avea loc la Eforie, iar petrecerea, la Cherhanaua de la Olimp. „Cununia civilă o va oficia primarul Ovidiu Brăiloiu, cea religioasă încă nu ştim la ce biserică, dar va fi oficiată de un bun prieten de-al nostru, care va veni de la Suceava", a declarat Mironescu. În privinţa celor care le vor fi îndrumători în viaţă, viitorul mire ne-a declarat că va avea, împreună cu soţia sa, două perechi de naşi, foşti colegi de liceu. Cât despre invitaţi, aceştia nu vor fi mai mulţi de 100. „Nu vor fi mulţi. Vreau ca atunci când întorc capul şi la orice pas să văd feţe ale unor oameni dragi mie", a mai completat Mironescu.

laurentiu_mironescu_haioasa_03.jpgInformaţia potrivit căreia pedelistul se va căsători, în sfârşit cu cea pe care o iubeşte ne-a fost confirmată încă de la începutul lunii iunie, însă, având în vedere divorţul care urma să se pronunţe, Mironescu a cerut discreţie absolută. Iniţial, fosta soţie nu fusese de acord cu hotărârea judecătorească dată de Judecătoria Constanţa şi de prevederile hotărârii instanţei, şi a atacat din nou în apel. Însă până să se judece din nou cazul, fostul deputat a ajuns la o înţelegere cu fosta soţie, iar în data de 2 iunie, Tribunalul Constanţa a luat act de renunţarea apelantei la judecata apelului. „Pe 24 iunie s-a încheiat divorţul, însă în ceea ce priveşte partajul, acesta nu s-a finalizat încă. Este normal să terminăm totul în termini amiabili", a susţinut Mironescu.

{mos_ri:Laurentiu Mironescu,insoara}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • maria 17 Aug, 2009 21:24 sa-i fie rusine, de acum mai avea putin si trebuia sa se faca socru mic.ii lipseste tichia de margaritar.si-a lasat familia pentru o javra in calduri.
  • de la ape 17 Aug, 2009 15:55 si directorul de la DIRECTIA APELOR DOBROGEA LITORAL se insoara pe 22 august, din aceasta cauza in institutie este o debandada totala
  • GEORGE 15 Aug, 2009 19:48 Felicitari si casa de piatra.Mai mult ca sigur ca, a lasat de la el, numai sa se termine divortul, mai repede, pe cale "amiabila".Un sfat pentru dl. Mironescu: sa aiba mare grija, pe cine-i alege drept nasi, nu de alta dar, a mai ajutat/sustinut pe unii colegi de partid, in anumite situatii, iar acestia, i-au intors spatele.
  • redivivus 15 Aug, 2009 12:38 FELICITARI,MULTA FERICIRE si CASA DE PIATRA.In ce priveste expresia "aleasa inimii mele" e bine sa precizam ca nevasta frumoasa nu se "alege" ci se impune.
  • redivivus 15 Aug, 2009 06:44 Urez tinerei perechi multa fericire si succese in toate domeniile.Am o remarca referitoare la formularea "aleasa inimii sale".Este o iluzie ca barbatul isi alege "aleasa".Femeia frumoasa nu "se alege" SE IMPUNE.