Se lipeste Valu lui Traian de Constanta
Se lipeste Valu lui Traian de Constanta

După ce, în toamna anului trecut, Primăria Constanţa a depus la Agenţia
pentru Protecţia Mediului documentaţia necesară pentru PUZ-ul zonei Valu lui
Traian - DN3 - Constanţa, ieri, a fost făcut primul pas pentru extinderea
municipiului.
48.589,89 metri pătraţi au fost incluşi, ieri, în intravilanul Constanţei,
mai exact porţiunea dintre municipiu şi comuna Valu lui Traian. Zona studiată
în Planul Urbanistic Zonal are o suprafaţă totală de 692.245 metri pătraţi.
Pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei de Consiliu Local, la punctul
numărul 2, consilierii au votat în unanimitate proiectul de hotărâre care
priveşte introducerea porţiunii dintre municipiu şi comuna Valu lui Traian în
intravilanul Constanţei. Proiectul se referă la „completarea HCLM nr. 451/2004
privind emiterea acordului Consiliului Local al Municipiului Constanţa în
vederea transmiterii terenului în suprafaţă de 48.589,89 metri pătraţi, situat
în zona Palas Constanţa, din domeniul public al statului şi administrarea
Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Constanţa şi
administrarea Consiliului Local Constanţa". Consilierii au votat proiectul fără
ca vreunul să ridice vreo obiecţie. Din contră. La citirea proiectului,
consilierul PSD, Felix Stroe, dar şi colegul său, Valentin Pârvulescu, au ţinut
să-i mulţumească primarului pentru iniţiativa pe care a avut-o.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp