Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:55 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Seceta a uscat toate culturile

ro

12 Jul, 2007 00:00 1193 Marime text
1184183442.jpg

De la inceputul anului, lipsa precipitatiilor a afectat cea mai mare parte a teritoriului Romaniei.

Executivul a declarat zone calamitate in 33 de judete ale tarii, printre care si Constanta, si a alocat fonduri drept despagubiri pentru culturile agricole afectate de seceta. Starea de calamitate a fost declarata pentru culturile de grau, secara, orz, orzoaica si rapita, insamantate in toamna anului 2006 si in primavara anului 2007, afectate de seceta in proportie de peste 30% si care au fost cultivate pe terenuri neirigate. Directorul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Constanta, Iancu Sapera, a precizat ca sumele maxime date ca despagubiri sunt de 600 lei la hectar pentru rapita, 700 lei la hectar pentru orz si orzoaica si 750 lei la hectar pentru grau si secara. "Nivelul maxim al despagubirii este de 70% din valoarea cheltuielilor si se acorda numai pentru daune care depasesc 30% din productie", a completat el. Ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remes, a cerut directiilor agricole judetene sa transmita pana pe 15 iulie documentatia in baza careia urmeaza acordarea despagubirilor pentru seceta, astfel incat plata lor sa se faca pana la finele lunii. Insa, seful DADR Constanta sustine ca depunerea dosarelor se face pana in data de 30 octombrie. "Pana in prezent, au fost depuse 650 de dosare pentru despagubiri provenind de la agricultorii care si-au asigurat culturile. Ele se prelucreaza - cate 50 - 70 de dosare, iar platile vor fi onorate pe parcurs", a specificat Iancu Sapera. Efectele secetei, la Constanta Productia medie de grau in judetul Constanta este de numai 1.900 de kilograme la hectar, din cauza secetei, ceea ce reprezinta jumatate din cea obtinuta anul precedent. Pana la ora actuala, recoltarea s-a finalizat pe 40% din suprafata totala de 135.000 de hectare cultivate cu grau. De asemenea, Iancu Sapera a declarat ca sunt calamitate 80.000 de hectare cu grau, orz, orzoaica si rapita, insamantate toamna trecuta. Din cauza secetei, si culturile de porumb si floarea soarelui cultivate in primavara risca sa fie calamitate. "Avem circa 3000 de hectare afectate, plantele fiind dezvoltate necorespunzator si ofilite", a explicat directorul DADR. Seceta a dus si la scaderea nivelului apei sub limitele normale in 3097 de fantani, in timp ce alte 92 sunt secate si colmatate, din totalul de 8.261 existente in judet. Autoritatile judetene monitorizeaza permanent calitatea apei, constatandu-se ca apa fantanilor din 23 de localitati din mediul rural este necorespunzatoare din punct de vedere bacteriologic si chimic. Apa din sistemul centralizat prezinta cantitati mari de nitrati la Harsova, Topraisar si Crucea.

Scris de: {autor}Mihaela CIORBARU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii