Sefi de deconcentrate, reinstalati in 24 de ore
Sefi de deconcentrate, reinstalati in 24 de orePotrivit noilor decizii, şefii deconcentratelor constănţene din instituţiile Ministerului Finanţelor rămân pe funcţii până când modificările la Statutul Funcţionarilor Publici vor fi publicate în Monitorul Oficial al României.
De la Constanţa, cei vizaţi de deciziile contradictorii ale ministrului Sebastian Vlădescu au fost în ordine: directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, Bogdan Huţucă şi adjuncţii Elena Adriana Damian, Ion Adrian Tinca, şeful de la Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cadîr Sunai şi adjunctul Florentina Ioane, şi cei de la Direcţia Judeţeană - Bogdan Vâlsan şi adjunctul Ionel Neagu dar şi şeful Gărzii Financiare Constanţa, Radu Cristian şi adjunctul Mergiani Dimciu.
Revocarea contravine clauzelor contractuale
Haosul generat de expirarea termenului legal de adoptare a unui cadrul legislativ în baza căruia directorii din instituţiile deconcentrate rămâneau pe funcţii, a început cu deruta de la Ministerul de Finanţe. Toţi directorii instituţiilor de la nivel judeţean din subordinea ministerului au primit vinerea trecută, un fax prin care erau anunţaţi că au rămas fără funcţii. La baza acestora stătea declararea ca neconstituţionale, de către Curtea Constituţională a României, a prevederilor OUG nr. 105/2009 pe baza cărora fusese făcută numirea acestor directori.
Potrivit acestei decizii, conducerea ministerului hotăra înlocuirea directorilor puşi pe funcţii în baza celor două ordonanţe pentru maxim 30 de zile. Numai că a doua zi, au primit un ordin prin care cei schimbaţi din funcţie cu câteva ore în urmă, erau repuşi pe funcţii iar ordinele venite pentru cei care i-ar fi înlocuit, revocate. Decizia pe care ministrul a luat-o pare să fi contravenit clauzelor contractuale prevăzute în contractul de management, cel puţin aceasta este explicaţia pe care oficialii ministerului au făcut-o publică.
Adjunctul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, Ionel Neagu dar şi cel de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, Elena Damian, în lipsa colegilor lor directori din instituţie, ne-a declarat că decizia i-a luat prin surprindere, însă lucrurile se vor reglementa la momentul în care vor intra în vigoare modificările la statutul funcţionarilor publici votate marţi de deputaţi. „Rămânem pe funcţii până când vor fi publicate în Monitorul Oficial modificările la statutul funcţionarilor publici. Cu toţii am primit aceste decizii, fără excepţie. Acestea nu au venit însoţite de alte numiri, aşa cum s-a vehiculat".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- www.10pasi.ro 04 Mar, 2010 08:41 Cand iesim din criza? Afli doar de pe www.10pasi.ro - GRATUIT. Cere acum Planul De Iesire Din Criza de pe www.10pasi.ro/criza - E GRATUIT!