Şeful de la romi, Melu Irimia, într-un proces imaginar cu IPJ
Şeful de la romi, Melu Irimia, într-un proces imaginar cu IPJMelu Irimia, preşedintele Asociaţiei „Dobrogea“ pentru ajutorarea romilor din Medgidia, face recurs la un proces pe care l-a pierdut cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Constanţa, dar nu-şi mai aminteşte de el, iar acest lucru se întâmplă de pe o zi pe alta. Poate îi este afectată memoria de scurtă durată. Pe data de 23 septembrie, pe rolul instanţei era înregistrat un proces de recurs, cu numărul 12080/118/2010. Obiectul dosarului este o plângere contravenţională, iar contestaţia în anulare se face în contencios administrativ şi fiscal. Evident, contestatorul este Melu Irimia, iar IPJ Constanţa, serviciul Poliţiei Rutiere - intimat. Totuşi, Irimia îşi aminteşte că ar fi avut un proces, însă despre recurs... „Am avut acum doi ani un proces cu IPJ, dar am recuperat carnetul de şofer. Ştiu numai că mi l-au reţinut într-o vineri, în iulie sau august, dar nu mai ştiu de ce. Nu-mi amintesc să fi fost vorba despre viteză sau o depăşire neregulamentară. Nu ştiu cine a făcut recursul acesta“, a spus Melu Irimia. Există şi posibilitatea ca poliţistul de la rutieră să fi luat permisul pe criterii etnice? „Sub nicio formă nu poate fi vorba despre discriminare“, a precizat Irimia. Cu toate acestea, carnetul odată suspendat, nu se mai înapoiază de către poliţie decât dacă, în instanţă, reclamantul a câştigat. În caz contrar, cum este cel de faţă, carnetul rămâne la Poliţie în continuare. Aşadar, dacă procesul s-a desfăşurat acum doi ani şi carnetul a fost recuperat, atunci Melu Irimia a câştigat, şi recursul nu mai are niciun sens. Dar recursul există, ceea ce înseamnă că în primă instanţă a pierdut, iar carnetul nu i-a fost înapoiat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Contabilu 26 Sep, 2010 09:57 Melule, te-ai dus ca mielul la taiere in fata astora din presa. Ce d**cu ma, nici nu ai baut nimic la volan si nici gura nu ti-a mirosit!!! "Prietenii" stiu de ce...