Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:59 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senol Zevri schimbă azi prefixul

ro

12 May, 2012 00:00 4178 Marime text
Zevri_Senol_Zevri.jpgSenol Zevri, fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, împlineşte astăzi 50 de ani.

Născut în Valu lui Traian pe 12 mai 1962, fiul lui Abdula şi al lui Ghiulnizar, a fost membru al Partidului Democrat Liberal din 2001. Este căsătorit cu Leila şi are doi copii, un băieţel şi o fetiţă. Zevri a absolvit Facultatea de Filozofie din cadrul Universităţii Bucureşti, însă, de-a lungul vremii, a urmat cursurile mai multor şcoli: IEDC - Bled School of Management, Slovenia, Executive Master of Business Administration, CODECS- The Open Business University, Amsterdam School of International Relations şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. A fost angajat al Autorităţii Navale Române, al Primăriei Medgidia, al Ambasadei Coreei, al Universităţii Ovidius şi al unor şcoli, precum şi director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului. A fost suspendat din funcţie în urma unui ordin emis în 28 decembrie de către şeful Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii