Senol Zevri si Gigi Chiru, la rascruce de drumuri
Senol Zevri si Gigi Chiru, la rascruce de drumuri

Soarta lor se va decide săptămâna asta, la Bucureşti, de membrii
comisiilor de evaluare a proiectelor de management
O parte dintre
persoanele propuse de democrat-liberali la şefia serviciilor deconcentrate ce
au revenit organizaţiei judeţene PD-L Constanţa au scăpat de emoţii şi, în
scurt timp, aşteaptă să-şi preia funcţiile. În schimb, în cazul altora, PD-L
Constanţa ar putea avea surpriza respingerii persoanelor propuse, pe considerentul
că nu sunt dorite de partenerii PSD.
Încântat că cei evaluaţi până acum „au convins comisiile, unii obţinând
punctaje maxime", preşedintele filialei judeţene PD-L Constanţa, senatorul
Mircea Banias, şi-a manifestat speranţa ca lucrurile să decurgă la fel şi
pentru următorii. Săptămâna viitoare, printre cei care îşi vor prezenta
proiectele de management se numără şi Senol Zevri, nominalizat de PD-L la şefia
Agenţiei pentru Protecţia Mediului, precum şi Gigi Chiru, propus la conducerea
Inspectoratului Teritorial în Construcţii. În cazul primului lider, din PSD
Constanţa au confirmat că nu-l vor, iar la ITC, până la apariţia OUG nr. 37,
social-democraţii îl promovaseră pe Ion
Florentin. Iată de ce, cel puţin în aceste două situaţii, rămâne de văzut dacă
proiectele de management elaborate de Zevri şi Chiru vor primi acordul
comisiilor de evaluare. „Nu mă aştept la surprize. Avem un protocol ce a fost
respectat, până acum, de comisii chiar dacă, înainte, au fost mici sau mari
abateri", a declarat liderul PD-L Constanţa, Mircea Banias. El speră ca
propunerile PD-L să nu fie „sabotate", mai ales că „n-am propus persoane care
să nu aibă ce căuta acolo". Vis-a-vis de Senol Zevri, democrat-liberalii nu au
discutat cu partenerii de la PSD şi
speră „să se fi răzgândit". „Acum este vorba de o ordonanţă care a
intrat în vigoare şi a pus lucrurile la punct. Ar fi o surpriză pentru mine să
constat că şi după această ordonanţă se acţionează în funcţie de capricii şi cu
maxim de subiectivism", a declarat Mircea Banias.
„PSD să-şi dea omul jos"
O altă „surpriză" pentru PD-L Constanţa ar putea apărea din partea comisiei
ce-l va evalua pe Gigi Chiru. Teoretic, acesta ar urma să ia locul
social-democratului învestit recent la şefia ITC, Florentin Ion, dar nu se ştie
cât de convingător va fi proiectul său de management. În opinia lui Banias,
n-ar trebui să apară probleme nici aici, pe motiv că „trebuie respectat
protocolul". „Există un singur Inspectorat de Stat în Construcţii, iar la
nivelul judeţului este un serviciu. Noi n-am negociat şeful de serviciu de la
Constanţa. PSD trebuie să-şi dea omul jos, aşa cum au făcut şi la sanatoriu", a
menţionat Banias. Cu toate că situaţia celor doi democrat-liberali este
incertă, preşedintele PD-L Constanţa a recunoscut că nu a mai discutat cu
liderii social-democraţi judeţeni pe această temă, întrucât „nu aveam de ce să
ne mai întâlnim ca să-i convingem să respecte protocolul".
Aşteaptă evaluarea
Până la finele acestei luni, conducerea PD-L Constanţa consideră că „toate
poziţiile adjudecate vor fi ocupate". Pe lângă cei doi amintiţi anterior,
Mircea Banias a precizat persoanele ce urmează a fi evaluate. La Garda de Mediu
fusese propusă Nicoleta Griguţă, însă pe motiv că nu deţine vechimea necesară
obţinerii postului, PD-L a decis ca Vasile Petro să coordoneze, în continuare,
activitatea instituţiei. Pe lista celor susţinuţi de PD-L, care îşi vor susţine
proiectele, se află: Virgil Coman - Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale;
Gheorghe Buşu, pentru şefia Direcţiei de Statistică, şi Ioan Toma - pentru
funcţia de adjunct; Adrian Sponte - Oficiul Judeţean de Plăţi şi Dezvoltare
Rurală şi Pescuit; Ion Toanchină, pentru
postul de director coordonator al ANIF Constanţa şi Gheorghe Şuţu - adjunct; Toader
Voinea - Direcţia Regională de Metrologie Legală; ISCIR - Mihai Clocean
(director coordonator) şi Bogdan Dragoş Şandru (director coordonator adjunct);
Gheorghe Balaban (director) şi Alexandru Sârcu (adjunct) - Inspectoratul de
Concurenţă şi Viorel Popescu - Centrul Român de Comerţ Exterior.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp