Sinteza Interviului Online cu preşedintele organizaţiei judeţene a PER Constanţa, Gheorghe Donţu „PER le propune constănţenilor să analizeze cum ar fi dacă taxele locale ar fi acoperite din gunoiul pe care acum îl aruncă"
Sinteza Interviului Online cu preşedintele organizaţiei judeţene a PER Constanţa, Gheorghe Donţu:„PER leGheorghe Donţu despre Mişcarea Populară: „Este o acţiune politică de rebranding a PDL, din punctul meu de vedere, necesară şi Partidului Ecologist în vederea alegerilor generale care vor fi la termen. Mişcarea Populara pentru alegerile generale. Iar Mişcarea pentru Constanţa este o acţiune a candidatului PDL, Gigi Chiru, pentru a maximiza scaunul de primar. Dar PER va avea candidat propriu la Primărie şi la Consiliul Judeţean".
Gheorghe Donţu despre candidatura la Primărie: „Unii ar putea să spună că sunt prea bătrân sau în afara oricăror calcule, strict legat de candidatură. Repet, vârsta pe care o am cred că poate fi un atu. Stau în spate ani de muncă, experienţă profesională şi politică. Iar Partidul Ecologist este o stare de spirit a unui grup de iniţiativă pe care dorim să o îmbrăţişeze câţi mai mulţi dintre cetăţeni. Vom face un sondaj de opinie şi la nivel local să vedem cum stăm, din sondajele la nivel naţional ne ducem în 3%, iar la ultimele alegeri parţiale PER a obţinut 19%".
Propunerile lui Gheorghe Donţu pentru constănţeni: „Intenţionez să înfiinţez un Consiliu Consultativ format din cetăţeni (studenţi şi oameni cu experienţă profesională) care pot face propuneri pentru administrarea acestui oraş şi care să fie prezentate Consiliul Local ales; preocuparea majoră pentru reducerea preţului gigacaloriei, dat fiind faptul că în oraşele limitrofe acest lucru s-a reuşit. PER le propune constănţenilor să analizeze cum ar fi dacă taxele locale ar fi acoperite din gunoiul pe care acum îl aruncă. Avem o soluţie prin toţi cei care colectează selectiv gunoiul: vor primi vouchere cu care îşi vor putea achita taxele şi impozitele locale. Vom explica acest proiect.
Interviul integral îl puteţi citi aici .
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp