Sirienii au fost la referendum pentru presedintele lor
Sirienii au fost la referendum pentru presedintele lor
28 May, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
3300
Marime text
Electoratul sirian a votat, ieri, intr-un referendum, pentru al doilea mandat de sapte ani al presedintelui Bashar al-Assad, de profesie medic, unic candidat la conducerea statului.
Aproape 12 milioane de sirieni au fost asteptati la urne, incepand cu ora locala 7.00 (4.00 GMT). Partidul Baas, aflat la putere din 1963, a cerut, martea trecuta, cetatenilor sa aprobe al doilea mandat al lui Assad, in timp ce partidele de opozitie le solicitau simpatizantilor sa boicoteze scrutinul. Referendumul de ieri constituie a doua confirmare in functie a actualului presedinte sirian, dupa consultarea din iunie 2000 cand, la o luna dupa moartea tatalui sau, Hafey al-Assad, a fost votat de 97,28% dintre alegatori. Jamal Ahmad Zeido, consulul onorific al Republicii Arabe Siriene din Constanta ne-a declarat ca erau asteptate la urna 160 de persoane cu drept de vot. "Pentru a permite si navigatorilor sirieni aflati in porturile maritime romane sa voteze, avem si o urna mobila", a adaugat acesta. Din datele detinute de consulat, ieri erau 12 nave in porturile Midia, Constanta si Agigea, numarul alegatorilor fiind de peste 230. Unic si iubit de popor Consulul onorific Jamal Ahmad Zeido a confirmat ca ziua de ieri este importanta pentru poporul sirian, care il apreciaza pe seful statului pentru ca "a facut foarte multe pentru Siria si a demonstrat intelegere fata de toata lumea". "Provine dintr-o familie care a stiut sa conduca tara si este foarte iubit. Daca ar fi fost si alti candidati, nu ar fi avut sansa de a-l surclasa", a precizat oficialul sirian. Odata reconfirmat in functie de popor, presedintele Siriei va trebui, in opinia consulului onorific de la Constanta, sa asigure oamenilor bunastare, liniste si pace in lumea araba. Procesul de votare s-a incheiat la ora 20.00, iar rezultatul scrutinului va fi transmis, prin fax, Ambasadei Republicii Arabe Siria din Bucuresti.Scris de: {autor}Mihaela CIORBARU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii