Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:11 06 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Solutii pentru fluidizarea traficului in sezonul estival

ro

07 Apr, 2009 03:11 1350 Marime text
sedinta_prefectura.jpgLa propunerea prefectului Tit-Liviu Brǎiloiu, ieri a avut loc o întâlnire cu reprezentanţii autorităţilor locale din localităţile intens tranzitate pe perioada sezonului estival. Scopul întrunirii a fost de a identifica măsuri ce se impun a fi luate pentru evitarea blocajelor din trafic, pe rutele Constanţa -Hârşova şi Constanţa - Cernavodă.

Printre variantele avansate a fost şi aceea de limitare a vitezei, de la 50 km/h la 70 km/h, pe DN 2A Constanţa - Hârşova şi pe DN 22C Constanţa - Cernavodă. Dacă Serviciul Poliţiei Rutiere din cadrul IJP Constanţa şi administraţiile localităţilor aflate pe aceste rute consideră că modificarea este oportună, se va dispune aplicarea noilor reglementări prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri. Un alt aspect analizat în cadrul întâlnirii de ieri a vizat posibilitatea redirecţionării transportului greu pe alte rute ocolitoare. 
„Trebuie să găsim soluţii pentru evitarea blocajelor şi fluidizarea traficului. Sperăm că şi mass-media ne va ajuta pentru a promova varianta Constanţa - Hârşova, deoarece problema acută este preluarea circulaţiei de pe autostradă şi degajarea traficului între Cernavodă şi Murfatlar", a menţionat reprezentantul Guvernului în teritoriu, Tit Liviu Brăiloiu.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii