Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:01 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SPIT cheltuieşte două miliarde de lei pentru două sedii

ro

22 Nov, 2010 02:10 1443 Marime text
cap_5.jpgChiar dacă îşi plăteşte angajaţii cu câteva sute de lei, conducerea Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local dispune de mai bine de două miliarde de lei vechi pentru a achita o notă de plată în ceea ce priveşte renovarea sediilor pe care le are pe strada Atelierelor şi pe strada Griviţei. În caietul de sarcini nu se precizează cât vor dura lucrările de reabilitare a celor două spaţii.

Potrivit invitaţiei numărul 273018, SPITVBL este dispusă să dea 206.462,18 de lei pentru lucrările de reparaţii generale. Astfel, pentru sediul de pe strada Atelierelor, unde funcţionează Agenţia Fiscală nr. 3, spaţiu format din parter, pod înălţat şi subsol circulabil, se vor efectua lucrări de înlocuire a tâmplăriei din lemn cu PVC, dotări cu gresie şi faianţă pentru spaţiile sanitare, reparaţii la acoperiş, la faţada clădirii. De asemenea, se vor efectua reparaţii termice şi electrice, ferestrele sediului vor fi dotate cu gratii metalice, ghişeele de încasare vor fi dotate cu geam securizat, iar agentul economic care se va ocupa de această lucrare va trebui să se ocupe şi de furnizarea şi montarea unei scări elicoidale. Lucrărilor enumerate li se adaugă şi altele legate de reparaţii ale pereţilor şi burlanelor, plus alte mărunţişuri. Şi pentru celălalt sediu, de pe strada Griviţei nr. 50, se vor face lucrări asemănătoare. Agenţii economici interesaţi îşi pot depune ofertele până pe 30 noiembrie 2010, ora 10.00, urmând ca în aceeaşi zi să aibă loc şi deschiderea ofertelor, de la ora 12.00. Aceştia vor trebui să achite o garanţie de participare de 4.000 de lei şi una de bună execuţie, care reprezintă 5% din preţul contractului fără TVA. În plus, cei interesaţi vor trebui ca pe 24 noiembrie, de la ora 11.00, să fie prezenţi la cele două sedii pentru a întocmi devizele şi listele de cantităţi cu valori, pe categorii de lucrări, ulterior urmând a se semna şi un proces verbal. Cei care doresc să participe la procedură, şi implicit la vizitarea amplasamentului, vor transmite prin poştă cu confirmare de primire sau prin fax, o scrisoare de intenţie, semnată şi ştampilată, până mâine, 23 noiembrie, ora 16.00. Garanţia lucrărilor va începe de la data semnării procesului verbal şi va fi de minim doi ani.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • marinarul 22 Nov, 2010 10:25 stati linistiti ca va castiga Ecserv-Produl- lui Smilevschi Eduard tipul cuplat cu mamam sefei SPIT-ului pai nu va e clar