Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:28 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Stanca are cinci probleme

ro

22 Jul, 2002 00:00 793 Marime text

La Snagov, Nastase a ordonat schimbari pe ici-pe colo, prin punctele esentiale

Liderul PSD Constanta a cerut transformarea Spitalului Clinic Judetean in Spital Clinic de Urgenta, precum si punerea in aplicare a Hotararii ministrului Sanatatii de functionare a unui spital de boli infectioase in Constanta, cel mai probabil in cartierul Palas * Cotizatiile mai pot astepta * Fonduri de Guvern pentru finalizarea sediului si a Salii Sporturilor

Cu ocazia primelor doua reuniuni ale Delegatiei Permanente a PSD cu reprezentantii filialelor judetene au fost luate in discutie, in principal, tendintele majore ale activitatii politice a partidului de guvernamant pentru perioada urmatoare, masurile care se impun a fi luate pentru imbunatatirea imaginii PSD - in principal prin analizarea mai atenta a unor posibile cazuri de coruptie - relatiile PSD cu celelalte forte politice, stadiul indeplinirii programului de guvernare si al proiectarii viitorului buget de stat, precum si programul social initiat de PSD.

Activitatea politica si strategia de imagine

Dinamizarea activitatii organizatiilor din teritoriu ale Partidului Social Democrat, conturarea unor strategii clare de actiune in viitor si continuarea procesului de modernizare a partidului sunt principalele directii de actiune ale PSD in perioada imediat urmatoare, evocate de presedintele partidului de guvernamant, Adrian Nastase, in cadrul reuniunii de la Snagov.In acest sens, conducerea Partidului Social Democrat a demarat o strategie de consolidare a imaginii partidului la nivelul intregii tari, prin efectuarea unor controale la organizatiile locale ale PSD si prin initierea unei campanii de apropiere de cetateni. PSD doreste astfel, potrivit declaratiilor liderului Adrian Nastase, o adaptare permanenta a actiunii politice la nevoile reale ale populatiei, punandu-se accentul, din acest punct de vedere, pe intensificarea contactului cu cetateanul. Pe de alta parte, PSD a anuntat demararea unei actiuni de sondare a opiniei publice la nivelul fiecarui judet, pentru a se vedea gradul de popularitate, dar si de incredere, de care se bucura personalitatile din zona respectiva, felul in care este perceput partidul, care sunt intentiile de vot si care sunt competitorii locali. In discursul sau de la Snagov, premierul Adrian Nastase a vorbit insa si despre nevoia unei schimbari doctrinare, liderul PSD considerand ca neoliberalismul nu mai poate oferi raspunsuri provocarilor societatii romanesti, iar social-democratia nu mai inseamna "statul providenta". Pe de alta parte, PSD trebuie, in opinia lui Adrian Nastase, sa aduca si o noua abordare a actului politic, care sa se delimiteze de caracteristicile politicii de tranzitie. Coordonatele noii abordari, asa cum au fost evidentiate de liderul social-democrat, sunt: asumarea responsabilitatii actelor politice in fata cetatenilor, nu doar in perioada alegerilor, ci pe toata durata mandatului, adaptarea permanenta a actiunii politice la nevoile reale ale populatiei, coerenta doctrinara in stabilirea strategiilor de aliante, denuntul explicit al tuturor formelor de extremism politic.

Lupta impotriva coruptiei

Referitor la necesitatea de a solutiona problemele existente, care pot afecta imaginea partidului, presedintele PSD a transmis un mesaj clar si transant, subliniind imperativul de a "elimina unele mafii locale, generate de lipsa de seriozitate in abordare, de politica de cadre si resurse umane". Adrian Nastase a avertizat, in acest context, ca PSD nu va asigura protectie politica pentru cei care incalca legea. Afirmatiile premierului Adrian Nastase au fost sustinute si de presedintele PSD Constanta, care a declarat intr-o conferinta de presa ca "PSD trebuie sa dea semnale clare (...) si sa ia masuri atat de natura politica, cat si de natura umana, care sa elimine sursele de coruptie din interiorul puterii", subliniind faptul ca PSD, ca partid de guvernamant, trebuie sa procedeze la eradicarea coruptiei "de sus in jos si de jos in sus, si pe orizontala si pe verticala". Un prim pas in eliminarea coruptiei este acela al infiintarii unor echipe operative, care se vor deplasa in teritoriu pentru a face verificari la nivelul filialelor si care vor fi alcatuite din vicepresedintii PSD care raspund de zonele respective, secretari executivi, parlamentari si alti reprezentanti de la centru. Totodata, in cadrul Biroului Executiv al PSD de la Snagov s-a stabilit ca sase sau sapte comisii operative, infiintate la nivel central, sa monitorizeze, incepand cu aceasta luna, activitatea in teritoriu a reprezentantilor PSD si, in mod special, scandalurile in care sunt implicati unii dintre acestia. Principala atributie a acestor comisii va fi aceea de a ancheta in teritoriu, la fata locului, scandalurile in care sunt implicati reprezentantii partidului de guvernamant, semnalate de presa sau de colegii de partid, si de a propune sanctiuni, daca este cazul, Consiliului National. Legat de acest aspect, presedintele PSD Constanta, Petre Stanca, a declarat ca "din fericire, in afara micilor neintelegeri pe care le-a rezolvat transant vicepresedintele coordonator al organizatiei constantene, Miron Mitrea, nu sunt probleme legate de coruptie". Totusi, Stanca a avertizat ca va fi cu ochii in patru si nu va ierta pe nimeni, indiferent de functia pe care o ocupa in organizatie. O alta recomandare facuta de presedintele PSD local a fost ca membrii partidului de guvernamant, care se dovedesc a fi implicati in scandaluri evidente de coruptie, sa isi dea demisia din partid. Daca se declanseaza procedurile de urmarire penala intr-un caz de coruptie in care este implicat un membru al PSD, acesta va trebui sa isi dea demisia, iar in cazul in care persoana in cauza refuza sa isi dea demisia, partidul poate lua decizia excluderii.

Relatia cu celelalte formatiuni politice

Potrivit ultimelor analize, imaginea partidului de guvernamant a avut de suferit in randul electoratului, in urma incheierii protocolului de colaborare in plan parlamentar cu Uniunea Democrata Maghiara din Romania. PSD a procedat, la Snagov, la intarirea relatiilor cu cateva partide politice, prin validarea protocoalelor de alianta incheiate cu Partidul Umanist Roman, Partidul Moldovenilor, Partida Rromilor Social-Democrata si Forumul Democrat al Germanilor din Romania. Legat de politica de aliante, Stanca a precizat ca, in urmatoarea perioada, in plan local trebuie sa se constituie structura aliantei politice PSD-PUR, o data limita in acest sens fiind 15 septembrie. "Suntem dispusi la colaborare cu toate partidele, credem ca PNL trebuie sa depaseasca perioada de criza si sa functioneze ca partid de opozitie, PSD avand nevoie chiar in prezent de un partener de discutii in opozitie in privinta dezbaterii legate de revizuirea Constitutiei, atata timp cat Partidul Democrat este un partid "lipsit de ideologie".

Programul social

Pentru a face fata austeritatii bugetare invocate, Executivul a conceput un program social special, a carui miza o constituie, potrivit presedintelui Stanca, stoparea procesului de saracire a grupurilor sociale defavorizate. "Programul social se va axa, in esenta, pe protectia categoriilor de persoane cu venituri mici, principalele instrumente urmand a fi: venitul minim garantat, recorelarea pensiilor, indexarea salariilor, ajutoare pentru plata intretinerii, evitarea cresterii necontrolate a tarifului apei potabile, stoparea situatiilor de evacuare a cetatenilor din apartamente, asigurari sociale, realizarea unui mecanism de creditare pentru cumpararea de locuinte de catre cetatenii cu venituri mici si mijlocii".

Stanca a cerut transformarea Spitalului Clinic Judetean in Spital Clinic de Urgenta

Presedintele organizatiei judetene Constanta a PSD, Petre Stanca, a prezentat premierului Nastase, la intalnirea de la Snagov, o nota in 5 puncte privind problemele pentru care cere sprijinul partidului. Este vorba de exploatarile forestiere din judet, pentru care a obtinut promisiunea ministrului Agriculturii, Ilie Sarbu, de a vizita judetul Constanta in zilele urmatoare. Alt punct vizeaza obtinerea subventiilor in vederea irigarii unei suprafete de 160.500 de hectare. Consolidarea si protectia litoralului in zona Midia constituie o alta problema care trebuie rezolvata la Constanta. Liderul PSD Constanta a mai cerut transformarea Spitalului Clinic Judetean in Spital Clinic de Urgenta, precum si punerea in aplicare a Hotararii ministrului Sanatatii de functionare a unui spital de boli infectioase in Constanta, cel mai probabil in cartierul Palas.

Constanta - corigenta la cotizatii

Potrivit presedintelui Petre Stanca, organizatia judeteana se afla printre primele in topul codasilor la capitolul strangerii cotizatiilor printre membrii partidului. In conformitate cu statutul partidului, cotizatia de membru reprezinta 1% din veniturile fiecaruia. "Nu stam bine cu cotizatiile. Nu le-am strans si nu le-am virat catre centru. Am fost atentionati pe aceasta tema. Oricum, am plecat cu regret de la Snagov, pentru ca Prahova, si nu Constanta, a fost data exemplu de unitate si activitate politica", a admis Stanca.

Nastase a promis bani

Cu toate acestea, Stanca si ai lui au reusit sa smulga niste promisiuni atat premierului, cat si unor membri ai Guvernului in ceea ce priveste alocarea unor fonduri atat pentru judet, cat si pentru organizatie. "Avem promisiuni ca vom primi bani pentru finalizarea constructiei de refacere a sediului, de la hotelul "Astoria", din partea trezorierului partidului, si a salii Sporturilor. De asemenea, sunt semnale ca vom avea suficienti bani pentru desfasurarea activitatilor de partid, ceea ce ne va ajuta sa cream mai multe locuri de munca si la partid", a subliniat Stanca.

Aprecieri pentru Iorgus, dezaprobari pentru Guta

Liderul social-democrat a precizat ca a purtat deja discutii cu primarul Mangaliei, Zamfir Iorgus, in vederea inscrierii sale in partid. "Am o parere foarte buna despre Iorgus, el face o echipa foarte buna cu viceprimarul PSD Botas si cred ca ma voi mai intalni cu Iorgus pentru a discuta". La capatul opus in preferintele lui Stanca si situeaza primarul comunei Ion Corvin, Alexandru Guta, cel despre care Stanca a declarat "intre el si viceprimarita noastra este o disputa. Cu toate ca si-a manifestat intentia de a intra in PSD, am decis sa nu-l primim. Poate atunci cand isi va schimba atitudinea".

Martin nu va fi vicepresedinte la judet

Cu toate ca, in cadrul ultimei vizite in judet, vicepresedintele Miron Mitrea a sugerat conducerii organizatiei locale, incadrarea prefectului judetului Gheorghe Martin in staff-ul de conducere de la judet, presedintele Stanca spune ca, statutar, acest lucru nu este posibil.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii