Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:47 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ţara se mişcă, nu aşteptaţi să veniţi la final precum în '89! Ce constănţeni au fost prezenţi la protestele de la Bucureşti?!

ro

05 Jul, 2012 21:00 2131 Marime text

img00040.jpgâteva sute de cetăţeni au protestat şi aseară în Piaţa Universităţii, dar şi în Piaţa Revoluţiei.

Manifestanţii au cerut demisia premierului Ponta, acuzat de plagiat şi au acuzat USL că atacă furibund Justiţia. La Universitate, aproximativ 100 de persoane s-au adunat într-un protest colorat, scandând împotriva politicienilor în general. De cealaltă parte, în faţa Teatrului Naţional, erau grupaţi cei care scandau exclusiv împotriva preşedintelui Traian Băsescu.

Pentru ce s-a protestat la Universitate?

mitingdontu-GheorgheDontu02.jpgGheorghe Donţu, preşedinte PER: „Am venit aici pentru că din acest loc a mai început o dată nemulţumirea poporului. Îmi doresc ca Piaţa Universităţii să dea din nou ordinea politicii în România deoarece când excesul de putere dă pe dinafară, ea trebuie cenzurată şi cine să cenzureze clasa politică dacă nu societatea civilă. Sunt aici în primul rând în calitate de cetăţean care nu vrea să tolereze abuzul de putere şi care se simte responsabil să cenzureze această mişcare de confiscare a instituţiilor democratice ale statului, comportamentul abuziv şi antidemocratic al Guvernului, împotriva corupţiei şi aservirii instituţiilor publice de către partide, orice culoare ar avea". Donţu mai susţine că la Universitate se desfăşoară un protest al societăţii civile, nu al vreunei mişcări politice. „Manifestaţia exprimă opoziţia faţă de abuzurile de putere ale guvernului USL, dar nu constituie un sprijin pentru ceilalţi", a adăugat ecologistul.

Piaţa Revoluţiei a aparţinut opoziţiei

img00039.jpgFostul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, a fost gazda protestului simpatizanţilor PDL, organizat ieri în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti. PDL estima că va reuşi să strângă 3.000 de oameni, la protest, îndemnurile la adunare fiind anunţate în presă de Mihai Răzvan Ungureanu şi Adriean Videanu. De la Constanţa au participat la această întâlnire a simpatizanţilor şi susţinătorilor PDL şi ai preşedintelui Traian Băsescu, 150 de democrat-liberali atât din municipiu cât şi din judeţ. Lor li s-au adăugat parlamentarii de Constanţa prezenţi la Bucureşti -deputaţii Maria Stavrositu, Zanfir Iorguş şi Constantin Chirilă.

img00041.jpg

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • gigel pagubosu 06 Jul, 2012 06:48 cat de inconstienti putem fi,dupa ce am dat orasul tandemului neferice,, constantinescu-mazare,,dam tara lui ,,antonescu-ponta,,???? cat de autodistructivi putem a fi?cat de mult nu ne intereseaza viitorul copiilor nostrii?..daca primii doi sunt chititi pe interesul personal si atat, urmatorii doi sunt cu atat mai periculosi cu cat vizeaza interese de grup ( RAPUL,FURTUL FARA URMARI DIN PARTEA JUSTITIEI !) PAZESTE-NE DOAMNE !