Terenul Ecotermului, neinteresant pentru investitori
Terenul Ecotermului, neinteresant pentru investitori

Licitaţia pentru vinderea terenului de 11 ha al TSP Ecoterm se va relua
pe 15 decembrie
Soluţia de salvare pentru căldura năvodărenilor nu pare a fi tocmai cea mai
bună.
Municipalitatea s-a gândit să scoată la licitaţie, pe 26 noiembrie, un
teren de 110.000 de metri pătraţi din patrimoniul TSP Ecoterm, pentru
13.420.000 de euro, fără TVA. Însă investitorii nu s-au arătat impresionaţi de
suprafaţa de teren. Aşa că se va organiza o nouă licitaţie pe 15 decembrie, cu
un preţ de pornire mult micşorat: 10.065.000 de euro, la care se adaugă TVA-ul.
„Nu am avut niciun ofertant, din păcate", spune edilul Nicolae Matei. „Conform
legii, puteam scădea până la 50% preţul pe metru pătrat. Însă nu putem, pentru
că noi am scos la licitaţie terenul pentru a ne achita datoriile şi trebuie să
realizăm acest lucru până la urmă. Aşa că, din cauza faptului că nu se arată
niciun interesat, am discutat şi am ales varianta lotizării. Vom vinde loturile
formate tot prin licitaţie. Poate aşa vor veni ofertele. Aceasta este o măsură
de siguranţă pentru a obţine banii necesari pentru a ne achita datoriile", a
completat viceprimarul Florin Chelaru.
„Am făcut şi noi cum ne-am priceput mai bine"
Administraţia publică locală din Năvodari a făcut public anunţul de
licitaţie atât în presa autohtonă, cât şi în cea internaţională, dar şi pe
site-urile de imobiliare, pentru a atrage investitorii interesaţi de pământul
din zonă. „Am făcut şi noi cum ne-am priceput mai bine. Numai să-l dăm odată",
a mai spus Chelaru. Prin vânzarea suprafeţei de teren, SC TSP Ecoterm îşi va
putea achita datoriile către furnizori. Cele 11 hectare au fost transferate, ca
aport capital, la Ecoterm, printr-o hotărâre a Consiliului Local Năvodari.
Decizia a venit în urma negocierilor pe care primarul Nicolae Matei le-a purtat
în luna octombrie, timp de mai bine de cinci ore, cu reprezentanţii SC Uzina
Termoelectrică Midia SA. La sfârşitul discuţiilor, edilul a reuşit să semneze
un proces verbal de conciliere, în urma căruia locuitorii din Năvodari vor avea
apă caldă şi căldură. Însă, înţelegerea este valabilă numai dacă Ecotermul
achită datoria de 10.373.397,06 lei în termen de 120 de zile.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp