Tinerii PD-L invata sa comunice la Eforie
Tinerii PD-L invata sa comunice la EforieÎntrunirea juniorilor democrat-liberali va cuprinde abordarea a doua teme: leadership şi teamworking. Primele două etape ale Şcolii Naţionale de Comunicare Politică a OT PD-L au avut loc la Bucureşti şi Braşov şi au abordat partea de politică doctrinară, respectiv de statut şi organizare internă. Începând cu cea de a treia etapă tinerii democrat-liberali vor învăţa să comunice.
Tema dedicată leadership-ului va îmbina aspecte teoretice de leadership, cu exemple practice şi exerciţii care să evidenţieze calităţile unui lider şi comunicarea acestuia atât în cadrul formaţiunii, cât şi cu cetăţenii. Cursanţii vor trebui să se autoevalueze în privinţa calităţilor de lider de care dispune fiecare şi să se impună prin intermediul exerciţiilor. Activitatea liderului trebuie susţinuta de echipă. De asemenea, în cadrul şcolii se va aborda şi partea de comunicare în cadrul echipei şi a liderului cu echipa. Trainingul va fi susţinut de o echipa de la Kensington, firmă de consultanţă politică.
Teme abordate
Pe parcursul celor cinci zile, participanţii vor învăţa despre comunicarea la nivel local în perioada guvernării, vor încerca să identifice problemele de comunicare ale principalelor partide şi ale liderilor politici şi cum se organizează evenimentele în afara campaniei electorale. În a treia zi a şcolii, democrat-liberalii juniori îl au ca invitat pe secretarul executiv al PD-L şi lider de grup în Camera Deputaţilor, Mircea Toader, care le va vorbi despre descentralizarea reală şi comportamentul politic în timpul descentralizării. În penultima zi, tinerii pedelişti vor exersa cum să-şi învingă frica de discurs şi care sunt criteriile ce trebuie să stea la baza selectării persoanelor care să ocupe funcţii de conducere.
La cursurile Şcolii Naţionale de Comunicare Politică a OT PD-L vor participa 24 de cursanţi, lideri din cadrul organizaţiilor judeţene de tineret. OT PD-L Constanţa va fi reprezentată de Adrian Sponte, preşedintele organizaţiei judeţene a tinerilor democrat-liberali de la malul mării.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- ELECTORAT 23 Jun, 2009 23:18 Singura organizatie de tineret care se misca de 2 X mai bine decat celelalte ! Succes tinerilor democrat liberali! Si ... F E L I C I T A R I pentru rezultatele de la europarlamentare ! ! ! Tot de 2 X ! ;)