Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:36 27 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Topul deputatilor cheltuitori ai Constantei

ro

10 Apr, 2010 02:06 1360 Marime text
cap_3.jpgDeputaţii constănţeni se impun şi pentru luna februarie în topul celor care cheltuiesc bani de la bugetul statului pentru a presta activităţi în folosul comunităţilor care i-au desemnat să ajungă în Camera Deputaţilor.

Astfel, conform documentului existent pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor, făcut public joi 8 aprilie 2010, în topul celor cu cea mai mare indemnizaţie netă se află Amet Aledin cu 5.027 lei, fiind urmat de Matei Brătianu cu 4.967 lei, iar ceilalţi deputaţi constănţeni primind o indemnizaţie netă de 4.906 lei. Surse din Camera Deputaţilor au declarat pentru Ziua de Constanţa faptul că „cea mai mare indemnizaţie se traduce prin faptul că acel deputat a fost cel mai prezent la muncă". Cei mai plimbăreţi către Bucureşti au fost în luna februarie Matei Brătianu, Constantin Chirilă, Gheorghe Dragomir, Ileana Cristina Dumitrache, Mihai Lupu şi Antonella Marinescu, care au decontat câte 2.238 lei reprezentând diurna pentru deplasarea la Bucureşti, în vreme ce Zanfir Iorguş - 2.098 lei şi Maria Stavrositu a decontat 2.028 lei iar Eduard Martin - 1.958 lei. Singurul parlamentar constănţean care s-a plimbat în străinătate este Maria Stavrositu, care a decontat 921 lei reprezentând cheltuielile pentru diurnă. Stavrositu a cheltuit pentru cazarea în străinătate 2.589 lei. La capitolul „transport în străinătate" Stavrositu a decontat 3.616 lei, aceasta aflându-se printre primii patru cei mai cheltuitori, la acest capitol, parlamentari la nivelul Camerei Deputaţilor. Manuela Mitrea a cheltuit cea mai mare sumă, 5.188 lei, pentru materialele de întreţinere a cabinetelor parlamentare, în vreme ce Gheorghe Dragomir a decontat doar 3.836 lei. La capitolul chirii - utilităţi, deputaţii constănţeni nu a fost prea risipitori topul fiind deschis de Matei Brătianu cu 991 lei şi închis de Manuela Mitrea cu 600 lei iar Amet Aledin, Constantin Chirilă, Cristina Dumitrache, Antonella Marinescu, Eduard Martin şi Maria Stavrositu nici măcar nu au solicitat vreo sumă pentru acestea. Cel mai zgârcit în privinţa salariilor ce le revin angajaţilor de la cabinetele parlamentare pare a fi Constantin Chirilă, care a decontat doar 4.080 lei, iar cel mai darnic Zanfir Iorguş cu 6.590 lei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii